Connect with us

ACTUALITATE

În ultimii 10 ani, un număr de 70 de persoane au rămas fără titlurile acordate de regina Marii Britanii

Publicat

Nu mai puţin de 70 de persoane au rămas fără titlurile de onoare pe care le-au primit de la regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în urma unor abateri sau după ce au primit pedepse cu închisoarea, conform unei statistici publicate marţi, citată de agenţia DPA.

Anul trecut, titlurile a nouă persoane au fost retrase, totalul anulărilor ajungând astfel la 70, conform statisticilor publicate de ziarul The Times.

Una dintre persoanele cărora le-a fost retras titlul acordat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost producătorul de film Harvey Weinstein. Fostul producător de la Hollywood a fost condamnat pentru viol şi agresiune sexuală în februarie 2020 şi are de ispăşit o pedeapsă de 23 de ani într-o închisoare de stat din New York.

Lui Weinstein îi fusese acordat titlul onorific de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru contribuţia sa la industria cinematografică britanică, în 2004.

Dictatorii Robert Mugabe şi Nicolae Ceauşescu se numără printre persoanele cărora le-au fost retrase titlurile acordate de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Potrivit The Times, cele mai multe persoane cărora le-au fost retrase titlurile onorifice sunt în categoria celor care au primit pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni sexuale comise asupra copiilor, reprezentând 37% dintre distincţiile anulate în ultimii 20 de ani. Pe locul al doilea se află categoria persoanelor vizate de acuzaţii de fraudă, cu 21%.

Regina acordă titlurile în urma nominalizărilor din partea organizaţiilor sau publicului. Un comitet independent analizează ulterior nominalizările şi efectuează verificări asupra persoanelor respective înainte ca lista finală să fie înmânată spre aprobare premierului şi reginei.

Titlurile sunt acordate cu scopul de a recompensa realizările personale sau serviciile aduse Marii Britanii ori teritoriilor sale de peste mări. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei

Publicat

calendar ortodox 2026: sfinții ierarhi atanasie și chiril, arhiepiscopii alexandriei

Publicitate

În data de 18 ianuarie se face pomenirea celor dintre Sfinți Părinți, Atanasie și Chiril, patriarhii Alexandriei. Adică prăznuirea comună a celor mai de seamă ierarhi ai Bisericii Alexandriei și, totodată, a unora dintre cei mai mari Părinți și Dascăli ai Bisericii Universale.

SFÂNTUL IERARH ATANASIE, originar din Alexandria Egiptului, a trăit în secolul al IV-lea. A fost martor al succedării pe tronul imperial a câtorva împărați romani, de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Transportul elevilor navetiști, GRATUIT și pe perioada Evaluării Naționale și Bacalaureatului

Publicat

transportul elevilor navetiști, gratuit și pe perioada evaluării naționale și

Publicitate

Elevii de gimnaziu și liceu care fac naveta și învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu vor beneficia de transport gratuit inclusiv în perioada examenelor naționale. Măsura este prevăzută într-o modificare a Legii Educației, publicată joi, 15 ianuarie, în Monitorul Oficial, relatează alba24.ro.

Până în prezent, elevii de clasa a XII-a și cei de clasa a VIII-a nu primeau transport gratuit pe perioada examenelor pentru că acestea se...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iar a căzut o dronă la români. Specialiști SRI și armată, chemați la fața locului

Publicat

dronele rusești care traversează românia pot fi date jos. ccr:

Publicitate

Un incident neobișnuit a avut loc sâmbătă în comuna Tănăsoaia din Vrancea, unde o dronă militară s-a prăbușit într-o gospodărie, stârnind îngrijorare în rândul localnicilor. Un om a văzut drona și a anunțat autoritățile, iar la fața locului au fost mobilizate echipe de specialiști pentru evaluarea situației.

În zonă au intervenit specialiști din cadrul Serviciului Român de Informații și ai armatei, care au demarat verificări pentru a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Performanță și pentru Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut: Locul III la Cupa ING Under 14, etapa de la Darabani

Publicat

performanță și pentru Școala gimnazială nr. 1 rădăuți prut: locul iii

Publicitate

Echipa de la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut, coordonată de profesor Tudor Grădinaru, a obținut un rezultat remarcabil în cadrul competiției ONSS – Cupa ING Under 14 Băieți, reușind să urce pe podium și să câștige Locul III la etapa desfășurată în zona Darabani.

Competiția a avut loc la Darabani, iar diploma care certifică această reușită este datată 17 ianuarie 2026, confirmând parcursul bun al elevilor și ambiția unei echipe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe