Connect with us

ACTUALITATE

Încă 450 de călătorii gratuite prin Europa pentru tinerii din România. Condiții de înscriere în programul DiscoverEU

Publicat

Comisia Europeană va lansa o a doua rundă a programului DiscoverEU în această toamnă. În perioada 29 noiembrie - 11 decembrie, toți tinerii cu vârsta de 18 ani din UE au posibilitatea de a se înscrie în concursul pentru permisele de călătorie gratuite. Pentru România vor fi alocate peste 450 de tichete, persoanele selectate urmând să călătorească în întreaga Europă între 15 aprilie și 31 octombrie 2019.

„În această vară, circa 15.000 de tineri în vârstă de 18 ani au putut călători în UE. Ei au avut o experiență personală cu privire la ceea ce înseamnă să fii european. Ei au avut șansa de a descoperi diversitatea și bogăția culturală a Europei, precum și de a întâlni oameni din întreaga Uniune. Am auzit atâtea povești fantastice de la cei care au participat și sunt încântat că putem oferi această experiență mai multor tineri anul viitor”, a declarat comisarul european Tibor Navracsics, responsabil pentru educație, cultură, tineret și sport.

Pentru înscriere:

  • tinerii trebuie să aibă vârsta de 18 ani la data de 31 decembrie 2018;
  • cei interesați, trebuie să se înscrie online, începând cu 29 noiembrie, pe pagina Portalului european pentru tineret;
  • un comitet va evalua aplicațiile și va face selectarea;
  • cei înscriși vor afla rezultatele în ianuarie 2019;
  • să fie pregătiți de călătorie între 15 aprilie – 31 octombrie 2019 pentru o perioadă de maximum 30 zile

Tinerii vor putea călători în mod individual sau într-un grup de maximum cinci persoane. Pe durata călătoriei, principalul mijloc de transport va fi trenul, însă există posibilitatea de a lua și alte mijloace de transport.

Locurile le sunt alocate statelor membre în baza unor cote fixe. Astfel, la prima rundă au fost înregistrate 3.175 de solicitări din România, fiind selectați 576 de tineri. Pentru runda a doua 456 de bilete dintre cele 12.000 le vor fi alocate românilor.

Etape următoare

Pe baza interesului covârșitor al tinerilor pentru acest program, Comisia Europeană a propus o alocarea a 700 milioane de euro în bugetul UE post-2020, prin intermediul programului Erasmus. Dacă Parlamentul European și Consiliul vor ajunge la un acord, încă 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 ani vor putea călători 2021-2027.

Inițiativa DiscoverEU a debutat în iunie 2018, cu un buget initial de 12 milioane euro pentru anul în curs. Peste 15.000 de tineri au avut ocazia să călătorească gratuit prin Uniune în cadrul primei ediții. Aceasta le-a oferit tinerilor posibilitatea unei experiențe unice, mai ales în contextul evenimentelor organizate cu ocazia Anul european al patrimoniului cultural 2018.

sursa: ec.europa.eu, hotnews.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Minoră de 13 ani dispărută din Stăuceni. Polițiștii din Botoșani cer sprijinul populației pentru găsirea fetei

Publicat

minoră de 13 ani dispărută din stăuceni. polițiștii din botoșani

Publicitate

Polițiștii din Botoșani au fost sesizați astăzi, 6 ianuarie, cu privire la dispariția unei minore din comuna Stăuceni. Potrivit informațiilor oficiale, în jurul orei 18:30, HOIDRAG ANDREEA MANUELA, în vârstă de 13 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, iar până în prezent nu a revenit.

Imediat după primirea sesizării, polițiștii au demarat verificări și activități specifice pentru identificarea minorei și stabilirea împrejurărilor în...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

7 ianuarie, Crăciunul pe stil vechi: De ce Nașterea Domnului este sărbătorită abia acum de unii credincioși

Publicat

7 ianuarie, crăciunul pe stil vechi: de ce nașterea domnului

Publicitate

O parte dintre credincioșii ortodocși sărbătoresc Nașterea Domnului pe 7 ianuarie, urmând calendarul iulian, cunoscut și ca „stil vechi”. Acest calendar este decalat cu 13 zile față de cel oficial, utilizat astăzi, și a fost reperul întregii creștinătăți timp de aproape 15 secole, inclusiv la stabilirea datei Paștelui, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, când Sfinții Părinți au folosit calendarul iulian în calculele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zilele Eminescu: „Cabaretul cuvintelor”, un spectacol-manifest despre frumusețea limbii române, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

zilele eminescu: „cabaretul cuvintelor”, un spectacol manifest despre frumusețea limbii române,

Publicitate

Botoșănenii sunt invitați miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 18:00, la un eveniment teatral special, inclus în programul „Zilele Eminescu – Ziua Culturii Române”. Pe scena Teatrul „Mihai Eminescu” va fi prezentat spectacolul „Cabaretul cuvintelor”, o producție a Teatrul „Matei Vișniec”, realizată sub semnătura dramaturgului și regizorului Matei Vișniec.

Evenimentul este organizat de Memorialul Ipotești și propune publicului o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Sărbătoarea Botezului Domnului, cinstită cu evlavie de sute de credincioși la Biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Cătămărăști Deal

Publicat

video: sărbătoarea botezului domnului, cinstită cu evlavie de sute de

Publicitate

Românii creștin-ortodocși prăznuiesc în fiecare an, la 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza, sărbătoare care amintește de botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului, săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, în ziua praznicului, în toate bisericile ortodoxe are loc sfințirea apelor.

La Biserica „Sfântul Ștefan cel Mare” din Cătămărăști Deal, Botoșani, sute de credincioși au participat la slujbele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe