EVENIMENT
Încă o viață CURMATĂ pe șoselele din Botoșani

Grav accident rutier sâmbătă pe DJ 296, în localitatea Roma, județul Botoșani.
Un tânăr de 24 de ani, în timp ce se deplasa pe drumul județean 296, dinspre localitatea Roma înspre municipiul Botoșani, pe un sector de drum în aliniament, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în copacii de pe marginea șoselei.
În urma impactului, tânărul a fost proiectat în afara drumului, fiind declarat decedat de către cadrele medicale sosite la fața locului.
A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Operatorul Apa CTTA – Sucursala Alba Iulia a anunțat marți după-amiaza că din cauza unei avarii la rețeaua de distribuție de pe drumul vechi al Pianului, a fost întreruptă furnizarea apei potabile pe tronsonul Sebeș – Pianu.
„Echipa de intervenție este prezentă la fața locului și depune toate eforturile pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp posibil”, au transmis reprezentanții operatorului.
Potrivit acestora, reluarea alimentării cu apă este estimată în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce spune ministrul Sănătății despre posibile efecte secundare ale paracetamolului. Ce măsură va lua

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marţi că a cerut ANM un punct de vedere cu privire la reacţiile secundare ale paracetamolului.
Contextul este dat de declarația președintelui american Donald Trump, care a sfătuit femeile însărcinate să nu ia acest medicament pentru că este „probabil asociat cu un risc foarte crescut de autism”.
„Am văzut declaraţia domnului preşedinte… Nu mă pronunţ asupra declaraţiei dânsului. Am solicitat Agenţiei Naţionale a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sportivii de la Elite Martial Arts Cluj, medalii și titluri onorifice la Cupa României de Karate WUKF

Clubul Elite Martial Arts Cluj-Napoca a obținut rezultate remarcabile la Cupa României de Karate WUKF, competiție desfășurată în acest weekend la Timișoara.
Pe lângă performanțele sportive, mai mulți membri ai clubului au fost recompensați cu distincții importante oferite de Agenția Națională pentru Sport.
Sportivii de la Elite Martial Arts Cluj, ”la înălțime”
David Florea a aobținut medalia de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Elevii premiați la olimpiade ar putea primi din nou burse de excelență. Schimbări și la plata cu ora. Amendamente aprobate la lege

Bursele de excelență olimpică ar putea fi reintroduse. Amendamente votate la Comisia de muncă de la Camera Deputaților prevăd aceste schimbări.
Proiectul cu amendamentele ce se schimbă prevederi din ”Legea Bolojan” va intra la aprobare în plenul Camerei Deputaților, miercuri.
Potrivit amendamentelor inițiate de deputații PSD Mihai Ghigiu și Adrian Solomon, votate de Comisia de muncă de la Cameră, ar urma să fie reintroduse bursele de excelență olimpică I și II, notează
Citește mai mult pe Alba24.ro