Connect with us

ACTUALITATE

Incendii în Grecia, a cincea zi de luptă cu flăcările. Riscul de incendii de pădure - extrem de ridicat, din cauza valului de căldură

Publicat

Pentru a cincea zi consecutiv, pompierii se luptau luni cu un incendiu de pădure violent în departamentul Evros, din nord-estul Greciei, unde se află Parcul Naţional Dadia, informează AFP.

"Este o luptă dificilă, o luptă pentru a asigura supravieţuirea acestui ecosistem excepţional" din Dadia, unul dintre cele mai importante parcuri naţionale ale ţării, a declarat luni ministrul mediului şi protecţiei civile Christos Stylianidis, care s-a deplasat la faţa locului în weekend pentru a coordona lupta împotriva incendiului.

Protejat de reţeaua europeană Natura 2000 şi cunoscut pentru colonia sa de vulturi şi pentru bogăţia florei şi faunei sale, Parcul Naţional Dadia găzduieşte trei din cele patru specii de vulturi europeni, inclusiv vulturul negru, specia emblematică a regiunii, au declarat experţii.

Incendii în Grecia, a cincea zi de luptă cu flăcările. Sute de pompieri intervin pentru limitarea incendiului din pădurea din Dadia

Luni, 320 de pompieri, două bombardiere cu apă şi patru elicoptere îşi continuau eforturile de a limita incendiul din pădurea din Dadia, care a izbucnit joia trecută şi a dus la evacuarea unor sate ca măsură de precauţie şi la transferul locuitorilor în hoteluri.

"După această luptă dificilă, experţii trebuie să examineze problemele cauzate de incendiu" şi, în special, "să se gândească la rezistenţa ecosistemului pe viitor", a subliniat ministrul într-un comunicat.

Incendii în Grecia, a cincea zi de luptă cu flăcările. Meteorologii anunță în continuare temperaturi de 40 de grade Celsius

Lovită de temperaturi foarte ridicate, care ar urma să atingă luni 40 de grade Celsius în unele zone, potrivit prognozelor meteorologice, Grecia se luptă, de asemenea, cu alte două incendii majore care au izbucnit în weekend: unul pe insula Lesbos, în nord-estul Mării Egee, şi altul la Krestena, în sudul Peloponezului.

În aceste două regiuni, rezidenţii şi turiştii au fost, de asemenea, evacuaţi ca măsură de precauţie.

Protecţia Civilă a avertizat că riscul de incendii de pădure a rămas "extrem de ridicat" luni, din cauza valului de căldură şi a vântului puternic.

Grecia a fost afectată în fiecare vară de incendii de pădure violente. Vara trecută, ţara s-a confruntat cu temperaturi caniculare şi incendii de pădure violente, care au devastat 103.000 de hectare şi au ucis trei persoane - insula Evia, din apropiere de Atena, fiind deosebit de afectată.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Bărbat din Drăgușeni, dat dispărut. Autoritățile solicită sprijinul populației

Publicat

bărbat din drăgușeni, dat dispărut. autoritățile solicită sprijinul populației

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Botoșani, este căutat de autorități după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.

Este vorba despre Atimosoaie Daniel, născut la data de 27 octombrie 1988, în orașul Săveni, județul Botoșani, cetățean român, domiciliat în localitatea Sărata Drăgușeni, comuna Drăgușeni.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție, în data de 8 februarie 2026, lucrătorii din cadrul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Nichifor

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul mucenic nichifor

Publicitate

Sfântul Mucenic Nichifor – 9 februarie

 

Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în cetatea Antiohia din Siria, în timpul împăraților Decius (250-253) și Valerian (253-260). Îl lega o strânsă prietenie de un preot creștin al acelei cetăți, pe nume Saprichie. Cei din jur îi considerau ca doi frați, însă, în ciuda prieteniei lor lungi și încercate de-a lungul timpului, necuratul a semănat ura între cei doi, până la punctul în care nu doreau să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (428)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe