Connect with us

ACTUALITATE

Incendii în Grecia: Aproape 2.500 de persoane din insula turistică Corfu au fost evacuate în timpul nopţii

Published

on

grecia incendii
Arhivă foto

În timpul nopții trecute, aproximativ 2.500 de persoane din Corfu au fost evacuate preventiv din cauza unui puternic incendiu care a devastat nordul acestei insule turistice. Un purtător de cuvânt al pompierilor eleni a informat luni pentru AFP cu privire la situația de urgență.

Incendiul forestier a determinat ''evacuarea preventivă a 2.466 de persoane'' în timpul nopţii de duminică spre luni, a precizat Yannis Artopios, subliniind că nu există până în prezent locuinţe sau hoteluri distruse.

Autorităţile au avertizat rezidenţii şi turiştii din numeroasele mici localităţi din nordul insulei, printr-un mesaj de alertă trimis pe telefoanele mobile, cerându-le să-şi părăsească reşedinţele ''ca măsură de precauţie'', a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Incendiul a fost declanşat duminică şi continuă să pârjolească porţiuni de pădure din nordul acestei insule situate în Marea Ionică, unde luni acţionau ''62 de pompieri asistaţi de două elicoptere şi două bombardiere de apă'', potrivit departamentului de pompieri din Grecia.

Afectată de una dintre cele mai persistente canicule din ultimele decenii, cu temperaturi care au atins duminică pe alocuri peste 46 de grade Celsius, Grecia este se luptă cu incendiile de vegetaţie încă de săptămâna trecută.

Un incendiu violent izbucnit în insula turistică Rodos, în sud-estul Mării Egee, a dus sâmbătă la evacuarea a 30.000 de turişti, ''cea mai mare operaţiune (de acest gen) realizată vreodată în Grecia'', potrivit autorităţilor elene.

Încă de la primele ore ale zilei de luni, două elicoptere şi două bombardiere cu apă şi-au reluat operaţiunile pentru a veni în sprijinul pompierilor din această insulă situată în Arhipelagul Dodecanez, afectată de flăcări în ultimele şapte zile. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Published

on

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Published

on

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading