EVENIMENT
Incendiu devastator la o casă din județul Neamț. Două persoane au fost găsite decedate

Două persoane au fost găsite decedate într-o casă care a luat foc în localitatea Războieni, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Irina Popa.
„La locul solicitării s-au deplasat pompierii voluntari din cadrul SVSU Războieni cu o autospecială de stingere, pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ cu trei autospeciale de stingere şi un echipaj cu o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Incendiul se manifesta generalizat. În interior au fost găsite două persoane carbonizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Pompierii au localizat incendiul şi lucrează pentru lichidarea acestuia. AGERPRES
EVENIMENT
„Mineralia” revine la Cluj. Fascinația chihlimbarului, vedeta Salonului de Toamnă de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Un nou motiv de bucurie pentru pasionații de pietre prețioase, bijuterii și științele Pământului: ediția de toamnă a expoziției Mineralia are loc în aceste zile la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, poate fi vizitat până duminică, 5 octombrie, în Galeria Cellarium a muzeului, situată pe strada Memorandumului nr. 21.
Ediția…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Zboruri de pe Aeroportul Timișoara către Istambul și Dubai, operate de AnimaWings. Ce prețuri vor avea

Noi zboruri de pe Aeroportul Timișoara, operate de AnimaWings, către destinațiile Istambul și Dubai.
Prima aeronavă a companiei românești AnimaWings pe ruta Timișoara – Istanbul a decolat vineri.
Ruta va avea o frecvență de două zboruri pe săptămână, în zilele de luni și vineri, cu tarife de la 59,99 euro/sens.
„Timișoara este un pol de business și inovație care are nevoie de legături aeriene rapide cu destinații cheie. Locuitorii din Banat sunt dornici să…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Busola Politică trece oceanul. Platforma clujeană ajunge în SUA pentru alegerile din New York

Echipa clujeană din spatele proiectului Busola Politică face un pas important pe scena internațională.
În colaborare cu specialiști din Statele Unite, cercetătorii au dezvoltat o nouă versiune a platformei digitale, adaptată pentru alegătorii americani din New York, care își vor putea testa gradul de compatibilitate cu principalii candidați la alegerile locale ce vor avea loc peste o lună.
Un instrument de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bani pentru pensionari, înainte de Crăciun: Când va intra a doua tranșă a ajutorului pentru cei cu pensii mici

Bani pentru pensionari, înainte de Crăciun: Aproximativ 2,7 milioane de pensionari cu venituri sub 2.574 lei vor primi înainte de Crăciun a doua tranșă din sprijinul de 800 de lei.
Este vorba despre acordarea celei de-a doua tranșe din sprijinul de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.574 lei.
Banii se plătesc din oficiu, adică fără ca pensionarii cu venituri de până la 2.574 de lei să fie nevoiți să facă vreun demers în acest sens.
Reamintim că prima tranșă…
Citește mai mult pe Alba24.ro