EVENIMENT
VIDEO/ INCENDIU în Timișoara: O clădire în construcţie a luat foc. Zeci de muncitori s-au autoevacuat

ISU Timiş acţionează cu peste 40 de pompieri pentru stingerea unui incendiu care se manifestă, sâmbătă, la etajul I al unei clădiri aflate în construcţie în complexul ISHO din Timişoara.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că se intervine cu 7 autospeciale de stingere, două autoscări mecanice de lucru la înălţime, motosufante şi cu peste 40 de pompieri.
"În acest moment, incendiul este localizat şi se lucrează pentru stingerea acestuia. S-au autoevacuat 32 de muncitori aflaţi în clădire. Patru echipe de căutare-salvare verifică interiorul clădirii", a arătat Elena Megherea.

Reprezentanţii ISHO au precizat într-un comunicat de presă transmis AGERPRES că dimineaţă s-a produs un incendiu la etajul I al fazei a doua a clădirii de birouri ISHO Offices, aflată în şantier.
"A avut loc imediat evacuarea birourilor din clădirea funcţională, aflată în imediata vecinătate a şantierului, iar echipa de pompieri s-a deplasat cu promptitudine pentru intervenţie. Incendiul a fost localizat, fiind vorba de un foc mocnit care a produs fum în zonă. Situaţia este sub control, astfel încât activitatea va putea fi reluata odată ce va fi încheiată operaţiunea echipei de pompieri. Dezvoltatorul conlucrează cu autorităţile în vederea identificării cauzelor şi luarea măsurilor necesare", se menţionează în comunicat. AGERPRES
Sursa video: Opiniatransilvaniei
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior
”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
