Connect with us

EVENIMENT

Incendiu în vama Nădlac. Un TIR încărcat cu textile, distrus în întregime de flăcări

Publicat

Un TIR încărcat cu produse textile a luat foc şi a ars în întregime la intrarea în curtea Vămii de Interior Arad, unde şoferul se afla pentru formalităţi, pompierii reuşind să limiteze flăcările astfel încât să nu se extindă la clădire.

Incendiul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2,00, intervenind Detaşamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere.

„În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent şi generalizat la autotren, favorizat de prezenţa din abundenţă a materialului combustibil, autocamionul fiind încărcat cu materiale textile. Intervenţia a fost una dificilă, pentru că autocamionul se afla chiar la intrarea în curtea instituţiei şi exista posibilitatea propagării flăcărilor la clădirea vămii”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Echipajele au reuşit să stingă flăcările după aproximativ trei ore, iar clădirea vămii nu a fost afectată.

Pompierii au stabilit cauza probabilă a izbucnirii incendiului, respectiv frecare mecanică la sistemul de frânare, care prezenta defecţiuni. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Mită pentru trecerea în rezervă a unor cadre militare și MAI. Medic cardiolog, trimis în judecată

Publicat

mită pentru trecerea în rezervă a unor cadre militare și

Un medic cardiolog din cadrul MAI a fost trimis în judecată pentru mită în formă continuată. Direcția Generală Anticorupție (DGA) anunță că doctorița este acuzată că a pretins și primit bani sau foloase necuvenite pentru a da decizii de ”apt limitat”, folosite pentru trecerea în rezervă a unor cadre militare și angajați MAI.

Este vorba despre militari și polițiști din Bihor și județele limitrofe.

Potrivit DGA, în 26 noiembrie, procurorul desemnat din cadrul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CCR respinge sesizarea AUR privind creșterea taxelor locale. Legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Publicat

1765364125 ccr scaled e1739974914664.jpg






Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri obiecția de neconstituționalitate formulată de senatori ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) în cazul legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice.

Decizia Curții deschide calea pentru aplicarea, de la 1 ianuarie 2026, a celui de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, care include majorări consistente…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Acțiune în sistem „RELEU” pe DN 1, în Alba. Peste 130 de șoferi vitezomani, amendați de polițiști

Publicat

foto: acțiune în sistem „releu” pe dn 1, în alba.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Serviciului Rutier Alba, au derulat marți, 9 decembrie, o acțiune de tip „RELEU”, pe DN1, în colaborare cu polițiștii din județele limitrofe.

Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră a Poliției Române, a făcut parte dintr-un demers amplu desfășurat simultan în toate județele traversate de Drumul Național 1, unde echipajele rutiere au acționat coordonat, pentru asigurarea unei…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Gala oamenilor de afaceri din Sebeș: Primăria municipiului a premiat firmele care contribuie la bugetul local. Lista companiilor

Publicat

gala oamenilor de afaceri din sebeș: primăria municipiului a premiat

Primăria Municipiului Sebeș a premiat marți, 9 decembrie firmele care contribuie la bugetul local. A fost un eveniment dedicat mediului de afaceri local, în cadrul căruia au fost premiate, în mod simbolic, printr-o plachetă aniversară, primele 85 de companii, în funcție de contribuția lor la bugetul local.

În total la Sebeș își desfășoară activitatea peste 1200 de firme, fiecare având un rol esențial în buna funcționare a comunității prin locurile de muncă generate și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe