EVENIMENT
Incendiu într-un magazin de la parterul unui bloc, în Bistrița-Năsăud. Aproximativ 30 de locatari evacuați din imobil

Aproximativ 30 de locatari ai unui bloc din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost evacuaţi, duminică, în urma izbucnirii unui incendiu la un magazin aflat la parterul clădirii.
Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, incendiul a cuprins întreg magazinul de piese auto, manifestându-se pe o suprafaţă de circa 100 metri pătraţi.
Cele aproximativ 30 de persoane au fost evacuate în siguranţă, neexistând victime.
Magazinul era închis în momentul izbucnirii incendiului, iar focul a distrus elemente şi componente auto.
La locul intervenţiei au fost trimise trei echipaje de stingere a incendiilor, autoplatforma şi un echipaj de prim-ajutor al SMURD.
Potrivit ISU, incendiul a fost localizat şi nu există risc de propagare a acestuia la etajele superioare ale blocului. AGERPRES
Sursa foto: arhiva
EVENIMENT
Neluțu Sabău, după egalul cu Hermannstadt Sibiu: Sunt foarte mulțumit de atitudinea jucătorilor, sunt mândru. Avem caracter

Antrenorul ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, s-a declarat mulțumit de jocul echipei în meciul disputat duminică la Sibiu cu Hermannstadt.
”Sunt foarte mulțumit de atitudinea lor. Sunt mândru de jucători, chiar dacă ar fi pierdut. Atunci când ești preocupat să joci fotbal, numai așa poți să crești. Pentru mine este o satisfacție să văd că începem să ne preocupăm să jucăm fotbal. Unii jucători, care…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi investiții la Fabrica de Arme Cugir. Societatea cumpără patru strunguri CNC, în valoare de 2,5 milioane de lei

Noi investiții la Fabrica de Arme Cugir. Societatea Fabrica de Arme Cugir cumpără patru strunguri CNC cu alimentator. Valoarea achiziției este de 2,5 milioane de lei.
Compania Națională Romarm SA – Filiala Societatea Fabrica de Arme Cugir SA a lansat pe 30 iulie, în platforma SEAP, o licitație pentru achiziția a patru strunguri CNC cu alimentator.
Valoarea totală estimată a contractului este de 2.500.000 de lei, fără TVA.
Potrivit documentației, achizișia este cuprinsă în…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Un accident rutier a avut loc, duminică seara, pe Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca, la care au intervenit pompierii.
Din primele informații, a fost vorba despre o tamponare între trei autoturisme.
”Din fericire, nu au existat persoane transportate la spital. La intervenție au luat parte pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca”, arată ISU Cluj.
Traficul rutier în zonă a fost…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Ciugud alocă peste 3,3 milioane de lei pentru lucrări de întreținere și reparații a drumurilor din comună

Primăria Ciugud alocă peste 3,3 milioane de lei pentru lucrări de reparații și întreținere a drumurilor din comună.
Primăria Ciugud a lansat pe 1 august, în platforma SEAP, o licitație pentru lucrări de întreținere și reparații curente a drumurilor din comună.
Valoarea totală estimată a contractului este de 3.361.000 de lei, fără TVA.
Comuna Ciugud a optat pentru achiziționarea și încheierea unui acord-cadru de lucrări, având în vedere că lucrările de…
Citește mai mult pe Alba24.ro