ACTUALITATE
Incendiu într-un spital din Bulgaria: Trei pacienți au murit și unul a suferit arsuri severe
Trei pacienţi de sex masculin, bolnavi de coronavirus, au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un incendiu izbucnit la un spital din oraşul Sliven, sudul Bulgariei, au anunţat oficialităţile locale, citate de Reuters şi AFP.
Incendiul, care a fost stins rapid, a izbucnit în jurul orei 04:00 GMT şi a afectat o singură încăpere, situată la etajul 4 al spitalului. Şase pacienţi din saloane alăturate au fost mutaţi în alte saloane ale spitalului, a anunţat şeful departamentului regional de siguranţă la incendii, Vladimir Demirev.
Doi pacienţi au fost găsiţi morţi de către pompieri. Un al treilea pacient a suferit arsuri severe şi a fost transportat la un spital din Plovdiv, unde a murit duminică dimineaţa.
Potrivit AFP, pacienţii decedaţi aveau vârste de 66, 70 şi 81 de ani.
Cauza incendiului este anchetată, dar se pare că o ţigară, aprinsă de un pacient, ar fi dus la izbucnirea focului, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.
În spitalele din Bulgaria sunt trataţi în prezent peste 8.000 de pacienţi cu coronavirus, între care 700 se află la terapie intensivă. Agerpres
ACTUALITATE
FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București
Citește mai mult pe Botosani24.ro
