EVENIMENT
Incendiu izbucnit pe scara unui bloc de locuințe din Vatra Dornei – Suceava. De la ce a pornit focul
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică pe scara unui bloc de locuințe din municipiul Vatra Dornei. Pompierii au evacuat cinci persoane.
Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ, la un incendiu izbucnit pe holul parterului unui bloc de locuințe, regim P+1, din municipiul Vatra Dornei.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta la o ușă de intrare într-un apartament cu pericol de propagare la celelalte apartamente.
În urma evenimentului pompierii militari au evacuat cinci persoane din interiorul blocului și alte cinci persoane s-au auto-evacuat.
O persoană de sex feminin în vârstă de 43 de ani, a fost monitorizată de către echipajul SAJ, aceasta suferind o intoxicație cu fum. Ulterior, aceasta a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
În urma incendiului s-au degradat șase uși de intrare în apartamente, precum și planșeul și pereții din beton pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.
Incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit produs la un cablu defect aflat în holul de la intrare în bloc.
EVENIMENT
Studenți și elevi clujeni care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită pe șantierul mall-ului RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” au vizitat șantierul celui mai amplu proiect de regenerare urbană din țară – RIVUS. Tinerii au aflat de la specialiștii implicați informații despre etapele dezvoltării acestui proiect, dar și detalii tehnice. Vizita le-a oferit o perspectivă aplicată despre ceea ce…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
S-au înmulțit cazurile de violență domestică. Peste 113.000 de sesizări înregistrate la poliție, de la începutul anului
S-au îmulțit cazurile de violență domestică. Polițiștii au intervenit în peste 113.000 de sesizări de cazuri de acest fel, în primele zece luni ale anului. Numărul este cu 2.100 mai multe decât în perioada similară din 2024.
IGPR a anunțat joi că, în primele 10 luni ale anului 2025, polițiștii au intervenit la 113.144 de sesizări privind violența domestică, cu 2.115 mai multe decât anul trecut.
„Această creștere reflectă, în mare parte, o mai mare încredere a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Daniel David despre noile reduceri de cheltuieli: Educația a fost eficientizată, iar fără pensionari școala nu poate funcționa
Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește noi măsuri de reducere a cheltuielilor în sistemul bugetar. Premierul a transmis tuturor ministerelor că, anul viitor, trebuie să ia în calcul o scădere a bugetului de salarii cu până la 10%, decizie care i-a nemulțumit din nou pe profesori, deja afectați de măsurile de austeritate.
Ministrul Educației, clujeanul Daniel David, afirmă însă că în învățământ au…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertizare Cod Galben de ceață în Alba. Vizibilitate redusă izolat sub 50 m. Localitățile vizate
Meteorologii au emis joi noaptea o avertizare Cod Galben de Ceață valabilă în mai multe localități din județul Alba.
Potrivit ANM, în județul Alba este vizată zona localităților Câmpeni, Abrud, Bistra, Baia de Arieș, Roșia Montană, Lupșa, Vidra, Albac, Sohodol, Bucium, Vadu Moților.
În intervalul 20 noiembrie, ora 22:20 – 21 noiembrie, ora 02:00, se vor semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
sursa: meteoromania.ro
Citește mai mult pe Alba24.ro


