Connect with us

EVENIMENT

UPDATE VIDEO: Incendiu la locomotiva unui tren care transporta motorină, în gara Predeal din județul Brașov

Publicat

Un incendiu a izbucnit, joi seară la o locomotivă aflată în gara Predeal din județul Brașov.

Potrivit ISU Brașov, incendiul s-a produs la o locomotivă aflată în gara Predeal.

S-a reușit decuplarea locomotivei de vagoane.

În cele 27 de vagoane ale trenului se afla motorina.

Se intervine pentru stingerea incendiului la locomotivă.

Conform sursei citate, la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


EVENIMENT

Hotel din Predeal, închis de inspectorii de la Protecția Consumatorului. Au fost găsite alimente expirate

Publicat

arhiva foto

Activitatea unui hotel din Predeal a fost suspendată după ce inspectorii de la Protecţia Consumatorului au descoperit în bucătăria acestuia aproximativ 30 de kilograme de alimente expirate.

Conform unei informări transmise de CRPC Braşov, inspectorii au descoperit, în cadrul controlului, alimente depozitate necorespunzător, precum şi lipsa dezinfectării suprafeţelor.

În consecinţă, administratorul hotelului a fost amendat cu suma de 30.000 de lei şi acestuia i-a fost suspendată temporar activitatea, a precizat CRPC Braşov. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

Incident GRAV în Suceava: Doi elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi, înjunghiaţi de un coleg

Publicat

Arhivă foto

Doi elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi au ajuns la spital, după ce un coleg i-a înjunghiat în timpul unui conflict spontan, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Sursa citată a precizat că, în urma cercetărilor, s-a stabilit că patru elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi, colegi în clasa a XI-a, au mers la o unitate de alimentaţie publică din oraş şi acolo s-a iscat un conflict spontan pe fondul căruia unul dintre aceştia, în vârstă de 18 ani, din localitatea Burla, i-a lovit pe doi dintre colegii săi, cu vârste de 17 şi 18 ani, cu un cuţit, provocându-le răni, care nu le pun însă viaţa în pericol.

După agresiune elevul a fugit, dar echipajele deplasate în zonă, după un apel la 112 la Poliţia Municipiului Rădăuţi, l-au identificat la circa 15 minute de la sesizare şi l-au preluat în custodie pentru audieri.

În urma cercetărilor efectuate în zonă a fost găsit şi cuţitul folosit la agresiune.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, în acest caz s-a întocmit un dosar penal, iar după stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului se vor dispune şi măsuri procesuale faţă de autor. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

Anchetă la un liceu din Botoșani: O profesoară, acuzată că a agresat fizic și verbal o elevă

Publicat

Arhivă foto

O profesoară de la Liceul Dimitrie Cantemir Darabani este anchetată de poliţişti pentru purtare abuzivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.

Ancheta în acest caz a început după ce tatăl unei eleve a depus plângere împotriva profesoarei, pe care a acuzat-o că ar fi agresat-o fizic şi verbal pe fiica sa, elevă în clasa a XI-a, pe motiv că aceasta ar fi fost găsită într-un bar în timpul orelor.

„În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă. Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările comiterii faptei, iar, în funcţie de rezultate, vor fi dispuse măsuri legale”, a informat Nenişcu.

La rândul său, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ada Macovei, a conformat existenţa unei anchete în acest caz.

„Ancheta este în desfăşurare”, a precizat Macovei. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE FOTO-VIDEO: Cumplit accident într-o localitate din Dâmbovița. O persoană a murit după impactul dintre un camion și un autoturism

Publicat

accident dambovita

Un accident rutier a avut loc, miercuri seară în localitatea Șuța Seacă din județul Dâmbovița. O persoană a decedat după impactul dintre un camion și un autoturism.

Potrivit ISU Dâmbovița, s-a intervenit în cazul unui accident rutier în localitatea Șuța Seacă, intersecția cu Raciu.

Din primele informații au fost implicate un autocamion și un autoturism.

La locul accidentului echipajele de intervenție au găsit o persoană încarcerată care nu prezintă semne vitale.

Echipajele de pompieri acționează pentru descarcerarea persoanei și asigurarea măsurilor de prevenire incendiilor.

Conform sursei citate, la fața locului au acționat pompierii de la  Detașamentul Târgoviște cu două autospeciale dintre care una de descarcerare și SAJ Dâmbovița cu un echipaj.

Potrivit IPJ Dâmbovița, traficul este blocat pe ambele sensuri.

Se efectuează cercetarea la fața locului, urmează sa se stabilească cu exactitate toate împrejurările evenimentului.

Citește Romania24.ro pe Google News

 

 

Citește mai departe