EVENIMENT
Incendiu la Matei Balş: Asistente şi infirmiere, audiate la Poliţia Capitalei. O asistentă a oprit alimentarea cu oxigen să evite explozia
Două infirmiere şi două asistente de la Institutul "Matei Balş" aflate de gardă în pavilionul unde a izbucnit incendiul soldat cu moartea a cinci pacienţi au fost audiate, vineri, la sediul Poliţiei Capitalei.
Potrivit avocatului Constantin Durgeru, care reprezintă Institutul "Matei Balş", cele două infirmiere au încercat să stingă focul şi au reuşit să oprească alimentarea cu oxigen, evitând producerea unei explozii.
"Au relatat exact ceea ce s-a întâmplat, cu alte cuvinte au spus adevărul. În prima fază, au fost chemate la audieri persoanele care au avut direct legătură cu evenimentele, cele care au fost pe tura de noapte, respectiv asistente şi infirmiere. Două asistente şi două infirmiere. (...) Au dat declaraţii în calitate de martor. Un singur lucru este cert, este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar că reacţia a fost promptă. A fost un incident complet nefericit, absolut regretabil, din toate punctele de vedere, iar infirmierele, în primul rând, pentru că ele au fost primele care au luat contact cu focul, au avut o reacţie promptă, iar una dintre ele a avut şi prezenţa de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea alimentarea cu oxigen, aveam o explozie", a relatat avocatul.
El a adăugat că infirmierele au făcut exact ceea ce trebuia: "Prima reacţie a fost promptă, în sensul că una dintre cele două infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul, care se afla pe nefericitul pacient, iar cealaltă a decuplat instalaţia de oxigen. Este evident că a avut o reacţie promptă. După care ambele, una în stânga, cealaltă în dreapta, au fugit după extinctoare, ştiind că la capetele culoarului se aflau extinctoare. Au făcut exact ce trebuiau să facă. Este evident că au fost corect instruite, motiv pentru care într-o asemenea situaţie de stres, deşi era normal să se piardă, pentru că vorbim totuşi de nişte infirmiere şi orice om normal s-ar fi pierdut într-o asemenea situaţie, cu tot stresul, au reacţionat cât se poate de corespunzător".
Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată.
Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz, într-un dosar de ucidere din culpă. AGERPRES
EVENIMENT
Locuri de muncă în Alba: 428 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM
Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 2 februarie 2026.
Sunt vacante 428 de posturi în județul Alba, în mai multe domenii.
AICI: ADAUGĂ ANUNȚ ANGAJARE
Locuri de muncă / angajări ALBA IULIA
Angajator – post vacant – nr. locuri – telefon/ email
- DGA ROUTE S.R.L. - pizzar - 2 - 0723218149
- CARBONDIS - sef santier...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Doi pietoni, răniți într-un accident rutier produs pe strada Laminoriștilor din Câmpia Turzii. Au fost transportați la spital
Un accident rutier soldat cu rănirea a doi pietoni a avut loc luni, 2 februarie, în jurul orei 12:10, pe strada Laminoriștilor din municipiul Câmpia Turzii.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Alba, ar fi acroșat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Echipa Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026
Echipa Star_B1T0 din Sebeș a fost prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026, desfășurată la Satu Mare.
18 echipe de robotică din întreaga țară au participat la competiția Meet the Techs 2026, un eveniment organizate de StarTech și PrismaTech, care a îmbinat competiția, distracția și spiritul de colaborare.
Printre participanți s-a numărat și echipa Star_B1T0 a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș.
Pe teren, roboții au concurat în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Cât de ușor putem cădea în capcana imaginilor și clipurilor false
Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Reprezentanții Jandarmeriei Române au realizat recent un clip video care demonstrează cât de ușor pot fi create, cu ajutorul inteligenței artificiale, imagini și filmări care par autentice, dar care nu au existat niciodată în realitate. „Nu lăsați un algoritm să vă controleze emoțiile”, avertizează Jandarmeria.
Inițiativa Jandarmeriei de a prezenta cetățenilor pericolele conținutului generat artificial vine...
Citește mai mult pe Alba24.ro
