EVENIMENT
Incendiu la o casă din Timișoara. O persoană găsită decedată în locuința cuprinsă de flăcări
Incendiu puternic la o locuință din Timișoara. În interiorul casei ca fost găsită o persoană decedată.
Potrivit ISU Timiș, în jurul orei 08.00 a izbucnit un incendiu într-o locuință situată pe strada Crișan din Timișoara.
Citește și: Incendiu violent la acoperișul unui bloc din Timișoara. Au intervenit mai multe echipaje de pompieri
UPDATE: Incendiu la o casă din Timișoara: Precizările polițiștilor:
„În cursul dimineții de marți, 21.06.2022, prin apelul unic de urgenta 112, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Crișan din Timișoara, ar fi izbucnit un incendiu la un apartament, iar în interior se află o persoană.
Ajunși la fața locului polițiștii au constata faptul că cele sesizate se confirmă, în interiorul apartamentului, din nefericire, aflându-se trupul neînsuflețit al unui bărbat de 55 de ani.
CITEȘTE ȘI: Incendiu la un bloc cu 20 de etaje, în Timișoara. Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate. Zeci de pompieri intervin
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un efectiv de 10 pompieri din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara.
De asemenea, la fața locului a fost dislocată și o ambulanță SAJ.
Incendiu la o casă din Timișoara. În încăperea unde a izbucnit incendiul se afla o persoană decedată
La sosirea echipajelor la locul intervenției au constatat că incendiul se manifesta în interiorul locuinței, într-o încăpere, pe o suprafață de aproximativ 18 metri pătrați.
În urma cercetărilor efectuate în încăperea incendiată a fost găsită o persoană decedată.
Incendiul a fost lichidat, pompierii intervin pentru identificarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative.
De asemenea, echipaje din cadrul IPJ Timiș și IML Timișoara efectuează cercetări pentru stabilirea detaliilor cauzei decesului victimei.
EVENIMENT
“Rabla” revine în septembrie cu o finanțare de 200 de milioane de lei. Voucherele vor fi mai mici
Programul „Rabla” va fi relansat în luna septembrie, cu un buget de 200 milioane lei și reguli noi, potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Ghidul de finanțare actualizat va fi lansat în consultare publică până la finalul acestei săptămâni.
“Rabla” revine cu vouchere mai mici
Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care permite continuarea programului, cu accent pe reducerea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula. Activitatea se poate prelungi până la 70 de ani, dar fără pensie. OUG în dezbatere
Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula: Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul, iar măsura s-ar aplica inclusiv polițiștilor. Un proiect de lege prevede că angajații cu decizie de pensionare își pot prelungi activitatea până la vârsta de 70 de ani.
Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul în orice instituție publică sau companie/regie de stat, transmite Antena 3 CNN.
Astfel, nu va încasa pensie în același timp cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pachetul 2 de măsuri ar putea fi adoptat săptămâna următoare prin asumarea răspunderii. Ce conține
Cel de-al doilea pachet de măsuri care va conține reforma companiilor de stat, a administrației publice, a pensiilor magistraților, dar și introducerea unor noi taxe, ar putea fi adoptat săptămâna viitoare de Guvern. PNL a votat în unanimitate să susţină acest Pachet 2 de măsuri, prin asumarea Guvernului.
„Undeva săptămâna viitoare, nu pot să vă spun o zi foarte clară, dar probabil marţi, miercuri, joi este foarte probabil ca premierul să vină şi să susţină acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Alexandru Nazare, în război cu firmele inactive: „Stau sub radar și desfășoară acțiuni de evaziune și fraudă”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțatun set de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, vizând cele peste 460.000 de firme inactive din România, din care 120.000 au datorii de peste 3,5 miliarde de lei.
Acestea vor face parte din pachetul 2 de măsuri pe care Guvernul vrea să le adopte cât mai curând posibil.
Firmele trebuie să își declare activitatea sau vor fi radiate
„E momentul să…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

