Connect with us

EVENIMENT

Incendiu la o locuință aflată într-o localitate din județul Olt. Patru persoane, transportate la spital

Publicat

Arhivă foto

Patru persoane au fost transportate la spital, duminică dimineață, în urma unui incendiu puternic izbucnit la o locuință din localitatea Poboru, județul Olt.

Potrivit ISU Olt, patru persoane, cu vârste între 57 și 83 de ani, au ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit la o locuință, cel mai probabil din cauza folosirii lichidelor inflamabile pentru aprinderea focului în sobă.

Evenimentul a avut loc în comuna Poboru, iar pentru gestionarea acestuia au intervenit pompierii Stației Scornicești, cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție, dar și trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la două încăperi ale locuinței, iar cele patru persoane se aflau în afara casei, conștiente.

Cele patru victime, cu arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU Slatina.

Conform sursei citate, în urma incendiului au ars bunurile din două camere de locuit și circa 10 metri pătrați de tavan.

Cauza probabilă a incendiului fiind folosirea lichidelor combustibile neadecvate, pentru aprinderea focului.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, care pot avea urmări tragice, pompierii recomandă cetățenilor să nu aprindă focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile precum benzină, gaz sau a altor substanțe periculoase. De asemenea, este interzisă utilizarea altor materiale combustibile, în afară de cele pentru care soba a fost proiectată.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, antrenat de Andrei Dărămuș, va urca iar în ring într-o competiție la Ploiești

Publicat

pugilistul din alba iulia, aurelian david popescu, antrenat de andrei

Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, un sportiv de perspectivă al orașului va urca iar în ring într-o competiție desfășurată în luna februarie. 

David este un sportiv descoperit de antrenorul și fostul sportiv profesionist, Andrei Dărămuș. În luna octombrie a anului 2025 Aurelian devenea campion național la cadeți. 

Acesta este legitmat la Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia, dar este legitimat și la lotul național de box al României.

Aurelian va urca iar...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

S-au încheiat calificările turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Începe bătălia pentru marele trofeu

Publicat

transylvania open.jpeg






Duminică, la BTarena, s-au tras cortinele peste meciurile de calificare ale turneului Transylvania Open WTA250, iar ultimele bilete pentru tabloul principal au fost adjudecate după confruntări spectaculoase pe ambele terenuri.

Pe terenul central, Lucrezia Stefanini a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Tamara Zidansek, scor 6-1, 5-7, 6-0, într-un meci dominat clar în momentele-cheie.

Tot aici, Daria...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ziua Internațională a Cititului, la Sebeș: Ce activități pregătesc reprezentanții Bibliotecii Lucian Blaga

Publicat

ziua internațională a cititului, la sebeș: ce activități pregătesc reprezentanții

Ziua Internațională a Cititului va avea la Sebeș, la Biblioteca Municipală Lucian Blaga. Este vorba despre a zecea ediție națională. Potrivit unui comunicat de presă, și în anul 2026, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș  se alătură cu emoție și entuziasm acestei sărbători globale a lecturii.

Activitățile vor avea loc în perioada 2-6 februarie 2026.

Sub tema inspiratoare a anului „Lecterra: Citim împreună în lumea reală. Ține-te de ZICI! Citim împreună acum,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă

Publicat

calendar ortodox februarie 2026: sărbătorile importante din făurar. când începe

Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.

Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât momente de lumină și bucurie, precum Întâmpinarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe