EVENIMENT
UPDATE: Incendiu la un depozit de materiale de construcții din București. Focul se întinde pe 300 mp de clădire
Pompierii acţionează vineri, cu zece autospeciale de stingere, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la un spaţiu de depozitare a materialelor pentru construcţii, din sectorul 2 al Capitalei, precizează ISUBIF.
Potrivit sursei citate, suprafaţa afectată de incendiul de pe strada Nicolae Culea este de peste 300 de metri pătraţi.
Nu sunt persoane rănite.
La faţa locului au mai fost trimise o maşină de descarcerare, două autoscări şi Detaşamentul Special de Salvatori.
UPDATE: ORA 18:35 Aproape 30 de autospeciale participă la stingerea incendiului din sectorul 2; a fost emisă o avertizare prin RoAlert
Numărul efectivelor care acţionează pentru stingerea incendiului care a izbucnit, vineri, la un spaţiu de depozitare a materialelor pentru construcţii din sectorul 2 al Capitalei a ajuns la 22 de autospeciale de stingere, patru autoscări şi două autospeciale de descarcerare, precum şi Detaşamentul Special de Salvatori, precizează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Potrivit sursei citate, suprafaţa afectată de incendiul de pe strada Culea Nicolae a crescut la circa 500 de metri pătraţi.
De asemenea, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis un mesaj prin sistemul RoAlert, pentru avertizarea populaţiei din zonă, din cauza fumului degajat.
"Incendiu depozit vopseluri, str. Sergent Culea Nicolae, sector 2, Bucureşti, se manifestă cu degajări mari de fum. Norul de fum se îndreaptă spre direcţia Bucureşti - Urziceni. Pentru asigurarea protecţiei rămâneţi pe cât posibil în incinte, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum. Respectaţi recomandările pompierilor", se arată în mesajul trimis de IGSU.
Pompierii precizează că nu sunt persoane rănite.
ORA 17:52 Incendiu în sectorul 2 la un spaţiu de depozitare a materialelor pentru construcţii
Pompierii acţionează vineri, cu zece autospeciale de stingere, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la un spaţiu de depozitare a materialelor pentru construcţii, din sectorul 2 al Capitalei, precizează ISUBIF.
Potrivit sursei citate, suprafaţa afectată de incendiul de pe strada Nicolae Culea este de peste 300 de metri pătraţi.
Nu sunt persoane rănite.
La faţa locului au mai fost trimise o maşină de descarcerare, două autoscări şi Detaşamentul Special de Salvatori.AGERPRES
EVENIMENT
Bărbat de 73 de ani, dispărut din Cluj-Napoca, găsit mort sub un pod din Gherla. Ce spun polițiștii
Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, luni, de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul ca în zona canalului Morii, sub un pod, ar fi găsit o persoană decedată.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. În contextul verificărilor, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba de un bărbat de 73 de ani, care ar fi plecat voluntar în urmă cu o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
În politica românească, ipocrizia nu mai este doar o abatere morală. A devenit strategie. Iar unul dintre cei mai vizibili exponenți ai acestei transformări este astăzi Sorin Grindeanu.
Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care provin. Nu doar că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou, doar după decizie definitivă în instanță. Propunere CSM
Șoferii care rămân fără permis și contestă măsura prin acțiune în instanță ar putea avea dreptul de a conduce din nou abia după decizie definitivă a acesteia. Este o propunere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care ar viza reducerea proceselor civile privind amenzile rutiere sau permisele.
Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri propuse de CSM și aduse în atenția Ministerului Justiției.
Propunerea ar urma să conducă la degrevarea instanțelor de miile de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că România ar urma să beneficieze de o serie de avantaje prin participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul Păcii inițiat de Donald Trump, deși țara noastră va participa cu statutul de observator, scrie Mediafax.
„Este foarte important să fim aici, avem acces la aceste informații din interior, la discuții. Președintele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
