EVENIMENT
FOTO: Incendiu puternic în Arad. Un bărbat a murit după ce i-a luat foc casa în urma unui scurtcircuit
Un bărbat de 62 de ani, din localitatea arădeană Vărşand, a murit, luni dimineaţă, după ce locuinţa sa a luat foc, el fiind găsit de către pompierii care au intervenit pentru lichidarea flăcărilor.

Incendiul a fost observat de vecini, care au sunat la 112, însă întreaga casă era deja cuprinsă de flăcări în momentul în care a ajuns un echipaj cu cinci subofiţeri şi o autospecială de la Garda nr. 2 de Intervenţie Chişineu-Criş.

"Incendiul se manifesta generalizat în cele două camere şi era propagat la acoperişul locuinţei, favorizat de observarea cu întârziere a acestuia. După localizarea şi limitarea incendiului şi pătrunderea în interior, a fost găsită o victimă decedată, un bărbat de 62 de ani, care locuia singur", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.

Incendiul a fost stins după o intervenţie de aproximativ o oră, iar pompierii au stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit. AGERPRES
Clujul se pregătește pentru unul dintre cele mai reci episoade ale acestei ierni, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de temperaturi deosebit de scăzute.
Avertizarea este valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 20:00 – 12 ianuarie, ora 10:00.
Potrivit ANM, în intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte vremea va deveni...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când pot fi achitate taxele și impozitele locale în Blaj, pentru anul 2026. Cum se pot face plăți
Primăria Municipiului Blaj anunţă data de la care pot fi achitate taxele și impozitele locale pentru anul 2026.
Joi, 15 ianuarie, va începe încasarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2026, transmite primăria.
Plățile se pot face la Biroul Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Blaj sau ONLINE pe platforma Servicii Electronice – https://se.primariablaj.ro/infopage/plati.html de pe site-ul Primăriei Blaj și pe www.ghiseul.ro.
La Biroul Impozite şi Taxe din cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UPDATE VIDEO: INCENDIU la Alba Iulia. Două mașini cuprinse de flăcări, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor
Un incendiu a izbucnit vineri după-amiaza, în jurul orei 15:20, pe b-dul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Focul a cuprins inițial un autoturism, iar până la sosirea pompierilor, incendiul s-a propagat la o altă mașină aflată în zonă.
Update, ora 15:35 - Potrivit ISU Alba, până la sosirea forțelor de intervenție la locul producerii incendiului, acesta s-a propagat și la un al doilea autoturism aflat în proximitate. Se intervine pentru localizarea și stingerea incendiului.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Când intră banii pentru bursa de merit, pentru elevii de clasa a V-a: Diriginții trebuie să facă lista până în 15 ianuarie 2026
Când intră banii pentru prima bursă de merit pe 2026: Diriginții trebuie să întocmească până în data de 15 ianuarie listele cu numele elevilor de clasa a V-a care vor primi bursă de merit. Prima plată se face pe 20 februarie.
Anul acesta bursele de merit se acordă pentru 15% din elevii clasei care au media între 9 și 10 în primele două module ale anului școlar 2025-2026, potrivit metodologiei din acest an școlar, potrivit Edupedu.
Deși valoarea minimă a bursei este de 450...
Citește mai mult pe Alba24.ro
