EVENIMENT
Incendiu puternic într-un apartament din Galați. Un bebeluș intoxicat cu fum. 18 persoane au fost evacuate
Un număr de 18 persoane, dintre care patru minori, au fost evacuate, iar un copil de şapte luni, intoxicat cu fum, a ajuns la spital, în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă seara, la o garsonieră dintr-un bloc din municipiul Galaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit sursei citate, Detaşamentul de Pompieri Galaţi a fost solicitat pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o garsonieră dintr-un bloc de pe strada Laminoriştilor.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, incendiul manifestându-se cu violenţă la o singură locuinţă de la etajul doi.

Pompierii au salvat un copil de şapte luni intoxicat cu fum, acesta fiind preluat de echipajul SMURD în vederea transportării de urgenţă la Spitalul de Copii Galaţi.
Conform ISU Galaţi, locatarii au fost evacuaţi din cauza fumului dens. Focul a fost lichidat, dar oamenii nu se pot întoarce încă în locuinţe.
Garsoniera de la care a pornit incendiul a fost distrusă complet, iar casa scării la etajul doi, instalaţia electrică şi o conductă de apă au fost degradate. AGERPRES
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Ștefan Boldijar (SEMNAL M), la „Clujăreală”: Cu Iuliu nu era nevoie de repetiție, ne ghiceam gândurile
Atențiune! Atențiune! Disară, tătă lumea să șie prezentă la Căminul Cultural, unde să va întâmpla mare bal mare! Am adus ceterași de la Cluj! Mă rog, unu, da’ bun! Într-un dialog cald și plin de nostalgie cu realizatorul podcastului „Clujăreala”, Marius Aciu, Ștefan Boldijar, unul dintre marii rockeri ai Clujului, povestește viața lui de dinainte și după Semnal M – o călătorie de la copilul din centrul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ACCIDENT rutier la Vințu de Jos. O mașină a lovit o conductă de gaz. Intervin pompierii din Sebeș
Un accident rutier s-a produs joi după-amiaza, în jurul orei 16:40, în localitatea Vințu de Jos. Din primele informații, o mașină a lovit o conductă de gaz.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în localitatea Vințu de Jos.
Este vorba despre un autoturism care ar fi acroșat o conductă de gaz. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.
Pompierii intervin cu o autospecială de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Liberalizarea prețului la gaze, din 1 aprilie 2026: ce se întâmplă cu facturile, cât vor plăti românii și ce pot face consumatorii
Schema de plafonare a prețului la gaze naturale, introdusă în perioada pandemiei și prelungită ulterior prin OUG 6/2025, va expira la 1 aprilie 2026. După această dată, statul nu va mai impune un preț final, iar consumatorii, casnici și noncasnici, vor plăti prețul din contractele de furnizare, direct influențat de evoluția pieței gazelor naturale.
Ce se întâmplă până la 31 martie 2026
Până la finalul lunii martie 2026, prețurile sunt plafonate astfel:
- 0,31 lei/kWh (cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cazurile de lepră de la Cluj. Salonul ThaiCo Spa a fost redeschis după finalizarea măsurilor sanitare impuse de autorități
Salonul ThaiCo Spa din Cluj-Napoca și-a reluat activitatea în data de 23 decembrie 2025, după ce Direcția de Sănătate Publică a finalizat evaluările epidemiologice și măsurile sanitare necesare, în urma identificării a două cazuri confirmate de lepră.
Potrivit informațiilor transmise de autorități către Cluj24.ro, redeschiderea a fost posibilă doar după implementarea unui set complet de măsuri de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
