EVENIMENT
Incendiu puternic la Staţia de Ambulanță din Târgu Neamţ. Trei autospeciale distruse
Trei ambulanţe de la Staţia Târgu Neamţ au fost afectate de un incendiu care a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Andrei Grancea.

Potrivit sursei citate, o ambulanţă a fost distrusă total, iar alte două au fost deteriorate.
"A fost desemnată o comisie din cadrul ISU Neamţ care s-a deplasat la faţa locului pentru a stabili cauza incendiului şi care colaborează cu poliţiştii. Deocamdată avem certitudinea că incendiul a pornit de la una dintre ambulanţe", a spus Grancea.

La stingerea incendiului au participat două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ, iar misiunea s-a încheiat într-o oră. AGERPRES
EVENIMENT
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Precizările ANAF
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Un ordin ANAF privind procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribiţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de persoanele fizice (PF), precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
Noile reglementări se aplică mai multor categorii de contribuabili, de la persoanele ce obțin...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Descoperire uriașă în tratamentul cancerului: o terapie care salvează vieți ar putea deveni mai ieftină și disponibilă imediat
Cercetătorii de la Universitatea British Columbia au făcut o descoperire uriașă în lupta împotriva cancerului. Au reușit să producă coordonatori cheie ai sistemului imunitar uman - celule T auxiliare, din celule stem, în condiții controlate de laborator.
Cercetarea, publicată pe 7 ianuarie în revista Cell Stem Cell, elimină o barieră majoră care a încetinit dezvoltarea, accesibilitatea și producția la scară largă a terapiilor celulare. Rezolvând această problemă, studiul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, rebelul liberal Alin Tişe, declară sus şi tare că susţine magistraţii şi că susţine justiţia, iar asta pentru că susţine democraţia şi statul de drept.
Tişe: Susțin magistrații. Susțin Justiția.
“Susțin magistrații. Susțin Justiția. Nu susțin reducerea salariilor și pensiilor magistraților!
Și asta pentru că susțin democrația și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Val de fraude pe WhatsApp. Atenționări DNSC privind mesaje false ce par a fi de la firme de curierat
Val de fraude pe WhatsApp. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează privind campanii active de fraudă prin WhatsApp. Utilizatorii sunt vizați prin mesaje SMS și site-uri de phishing care imită servicii de curierat.
Atacurile încep prin trimiterea de mesaje SMS către potențiale victime, profitând de perioada în care mulți utilizatori fac cumpărături online și așteaptă colete.
„De obicei, infractorii folosesc numele și identitatea vizuală a unor...
Citește mai mult pe Alba24.ro
