EVENIMENT
Incendiu puternic la un magazin din Giurgiu. Pompierii au intervenit cu două autospeciale
Un număr de 14 pompieri au acţionat luni dimineaţa, timp de aproximativ trei ore, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din localitatea Gostinu, judeţul Giurgiu.
"În jurul orei 4,30, pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din localitatea Gostinu. La faţa locului s-au deplasat 14 pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SMURD. La momentul sosirii, echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat în interiorul magazinului şi la acoperişul acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
În urma incendiului au ars materialele combustibile din interiorul magazinului, casa de marcat, aparatul de cafea, trei vitrine frigorifice şi un aparat de aer condiţionat.
De asemenea, au fost distruse vitrine frigorifice pentru băuturi răcoritoare, un aparat pay point şi faţada din termopan a magazinului.
Din primele cercetări a reieşit faptul că un scurtcircuit electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului. AGERPRES
EVENIMENT
Locuri de muncă în Alba: 428 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM
Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 2 februarie 2026.
Sunt vacante 428 de posturi în județul Alba, în mai multe domenii.
AICI: ADAUGĂ ANUNȚ ANGAJARE
Locuri de muncă / angajări ALBA IULIA
Angajator – post vacant – nr. locuri – telefon/ email
- DGA ROUTE S.R.L. - pizzar - 2 - 0723218149
- CARBONDIS - sef santier...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Doi pietoni, răniți într-un accident rutier produs pe strada Laminoriștilor din Câmpia Turzii. Au fost transportați la spital
Un accident rutier soldat cu rănirea a doi pietoni a avut loc luni, 2 februarie, în jurul orei 12:10, pe strada Laminoriștilor din municipiul Câmpia Turzii.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Alba, ar fi acroșat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Echipa Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026
Echipa Star_B1T0 din Sebeș a fost prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026, desfășurată la Satu Mare.
18 echipe de robotică din întreaga țară au participat la competiția Meet the Techs 2026, un eveniment organizate de StarTech și PrismaTech, care a îmbinat competiția, distracția și spiritul de colaborare.
Printre participanți s-a numărat și echipa Star_B1T0 a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș.
Pe teren, roboții au concurat în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Cât de ușor putem cădea în capcana imaginilor și clipurilor false
Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Reprezentanții Jandarmeriei Române au realizat recent un clip video care demonstrează cât de ușor pot fi create, cu ajutorul inteligenței artificiale, imagini și filmări care par autentice, dar care nu au existat niciodată în realitate. „Nu lăsați un algoritm să vă controleze emoțiile”, avertizează Jandarmeria.
Inițiativa Jandarmeriei de a prezenta cetățenilor pericolele conținutului generat artificial vine...
Citește mai mult pe Alba24.ro
