Connect with us

ACTUALITATE

Incendiu uriaş în Bihor: 30 de hectare de pământ au ars, pompierii au luptat cu flăcările aproape 6 ore (FOTO)

Publicat

Incendiu de proporții, izbucnit, joi, pe o pășune de pe Valea Aleului, în comuna bihoreană Pietroasa. Flăcările izbucnite într-o zonă de munte greu accesibilă, pe un teren accidentat, cu pante abrupte, au fost stinse de militarii de la Staţia Ştei şi de cei de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pietroasa, după aproape 6 ore de intervenţie, anunță eBihoreanul.ro.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, pompierii au trebuit să meargă pe jos 4 kilometri, pentru a localiza şi lichida focarele de incendiu.

„Operaţiunea a fost îngreunată de vântul foarte puternic, inexistenţa surselor de apă în apropierea focarelor, de vizibilitatea redusă din cauza fumului dens şi de suprafaţa mare de manifestare a flăcărilor”, se arată în comunicat.  

Pompierii au acţionat cu vermorele, lopeţi, bătătoare şi alte mijloace de stingere de primă intervenţie, reuşind însă să împiedice propagarea flăcărilor la pădurea aflată în apropierea focarelor. „Evenimentul s-a soldat cu arderea vegetaţiei uscate pe o suprafaţă de circa 30 de hectare şi a unor copaci din zona respectivă”, se mai arată în comunicatul ISU Crişana.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Bărbat de 37 de ani, din Havârna, depistat la volan cu toate că avea permisul suspendat

Publicat

bărbat de 37 de ani, din havârna, depistat la volan

Publicitate

Luni, polițiștii din Dorohoi au oprit, pentru control, pe drumul județean DJ 293, în comuna George Enescu, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Havârna.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, din luna octombrie a.c.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Șofer beat de 49 de ani, din Flămânzi, dat jos de la volan de polițiști la Suharău

Publicat

Șofer beat de 49 de ani, din flămânzi, dat jos

Publicitate

Luni, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291F, din comuna Suharău, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 49 de ani, din orașul Flămânzi.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: O familie întreagă, la un pas de tragedie pe DN 29, la ieșirea din orașul Săveni spre Ungureni:

Publicat

foto: o familie întreagă, la un pas de tragedie pe

Publicitate

O mamă și băieții ei, în vârstă de 13 și 19 ani, au ajuns la spital după ce mașina condusă de fiul cel mare s-a răsturnat pe marginea DN 29, la ieșirea din orașul Săveni spre Ungureni. Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp.

La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosire,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Mare Muceniță Ecaterina

Publicat

calendar ortodox 2025: sfânta mare muceniță ecaterina

Publicitate

Sfânta Ecaterina, fiica principelui Consta, a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea. Cunoștea foarte bine limba greacă și limba latină și avea cunoștințe temeinice de astronomie și de oratorie. Sfânta muceniță Ecaterina are doua viziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe.

Din cauza faptului că nu era creștină, nu reușește să vadă fața Mântuitorului. Acest lucru îi descoperă…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe