Connect with us

EVENIMENT

Incendiu violent într-o locuință din Vaslui. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III

Published

on

incendiu

Un bărbat a suferit arsuri de gradele II şi III, fiind găsit în stare de inconştienţă de pompierii chemaţi să intervină la incendiul izbucnit, vineri noaptea, în locuinţa sa din municipiul Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incendiul a avut loc într-o garsonieră situată la etajul al patrulea al unui bloc din fosta zonă industrială a oraşului.

"La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta într-o garsonieră aflată la etajul al patrulea al unui imobil situat pe strada Metalurgiei. În locuinţă a fost găsit proprietarul garsonierei, care se afla în stare de inconştienţă, era intoxicat cu monoxid de carbon şi suferise arsuri. Victima, o persoană de sex masculin în vârstă de 44 ani a primit primele îngrijiri medicale la bordul ambulanţei de terapie intensivă mobilă (TIM), după care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fiind diagnosticată cu arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 12% din suprafaţa corpului. De asemenea, victima a fost diagnosticată cu arsuri ale căilor aeriene superioare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Întrucât victima a suferit arsuri la nivelul feţei şi la nivelul căilor respiratorii, s-a luat decizia transferului la o unitate medicală specializată în tratamentul arsurilor din municipiul Iaşi. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

România se confruntă cu cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii. Cele mai multe cazuri de rujeolă din UE

Published

on

românia se confruntă cu cea mai gravă criză de vaccinare

România se confruntă cu cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii. Iar principalele cauze sunt dezinformarea din social media, desființarea sistemului de vaccinare în școli, dar și izolarea din mediul rural. 

Cele mai mici procente de vaccinare se numără la vaccinul anti rujeolă. Potrivit uni studiu realizat de organizația Salvați Copiii, mai puțin de jumătate dintre copiii care aveau nevoie de un vaccin anti rujeolă, erau vaccinați cu prima doză, în 2025.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

MARȚI: O localitate din Alba va rămâne temporar fără apă potabilă. Locuitorii, rugați să își asigure rezerve de apă

Published

on

marȚi: o localitate din alba va rămâne temporar fără apă

Apa CTTA anunță întreruperea furnizării apei potabile marți, 17 februarie, în Țelna. Vor fi montate debitmetre. 

Reprezentanții companiei de apă au anunțat că, pentru montarea unor debitmetre, în cadrul contractului de lucrări AB3-CL9 - Sistem SCADA Regional, furnizarea apei va fi întreruptă între orele 09:00 - 12:00.

Consumatorii sunt rugați să își asigure rezervele de apă necesare pe perioada întreruperii.

La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

U-BT Cluj-Napoca, spectacol total la Oradea. Campioana joacă luni semifinala Cupei României cu Dinamo

Published

on

u bt cluj napoca.jpg






U-BT Cluj-Napoca nu a venit la Oradea doar pentru prezență. Campioana României a făcut spectacol în sferturile Cupei, 100-77 cu CSA Steaua Sharks București, și atacă astăzi semifinala cu gândul fix la trofeu.

În atmosfera incandescentă de la Oradea Arena, clujenii au apăsat pedala de accelerație încă din start și nu s-au mai uitat înapoi. Ritm, intensitate, execuții rapide, exact ADN-ul unei echipe care știe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Săptămâna Albă 2026: Ce alimente sunt permise înainte de intrarea în Postul Paștelui

Published

on

săptămâna albă 2026: ce alimente sunt permise înainte de intrarea

Săptămâna Albă, cunoscută în tradiția ortodoxă drept săptămâna dinaintea Postului Mare, marchează în 2026 perioada de pregătire spirituală și alimentară pentru cel mai aspru post din an.

Postul Paștelui 2026 începe luni, 23 februarie 2026, astfel că Săptămâna Albă se desfășoară în intervalul 16 – 22 februarie.

Această perioadă are un rol de tranziție între alimentația obișnuită și restricțiile severe din Postul Mare, credincioșii fiind îndemnați să...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading