EVENIMENT
FOTO: Incendiu violent la acoperișul unei grădinițe din județul Harghita. Peste 20 de persoane evacuate

Un incendiu a izbucnit, marți în jurul amiezii, la acoperișul unei grădinițe, în sat Ciucani, județul Harghita. Cadrele didactice și 23 de preșcolari sau auto-evacuat.
La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu 2 autospeciale de stingere.
Potrivit ISU Harghita, ard circa 200 mp din acoperiș.
A fost alertat și SVSU Cozmeni.
În sprijin se deplasează încă un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu autoscara mecanică. La locul evenimentului a fost trimis și echipajul SAJ Sânmartin.
EVENIMENT
Trofeul Alba Iulia, 31 mai și 1 iunie 2025: PROGRAM și trasee pentru cele două competiții de ciclism pentru copii

Sâmbătă și duminică, 31 mai și 1 iunie, este evenimentul ”Trofeul Alba Iulia 2025”. Acesta include a doua etapă a Cupei României de ciclism pentru copii, pe șosea, (U7 – U15), ce se va desfășura sâmbătă, în zona Cetății. Duminică, 1 iunie, va fi cursa pentru copii amatori, în aceeași locație.
Sâmbătă, 31 mai, Cupa României de ciclism pentru copii, pe șosea (U7 – U15) – Trofeul Alba Iulia
Sâmbătă, 31 mai, se desfășoară a doua etapă a Cupei României de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Duminică, 1 iunie 2025, începând cu ora 14:00, în Bazilica „Sfântul Petru” din Vatican, la Altare della Cattedra, va fi celebrată o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie în limba română, în rit bizantin, organizată de Arhieparhia de Făgăraș și Alba Iulia și de Eparhia de Cluj-Gherla. Evenimentul are loc în contextul Anului Național „Cardinal Iuliu Hossu”, declarat de Parlamentul României prin Legea nr. 290/2023, ai cărei inițiatori sunt domnii deputați Silviu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
31 mai: Jidvei Weinland Trails – Spring Running la Jidvei. Programul competiției de alergare pe domeniul de la castel

Jidvei Weinland Trails – Spring Running la Jidvei. Peste 1000 de alergători și susținători sunt așteptați, sâmbătă, pe domeniul Castelului Bethlen-Haller.
Competiția include trasee pentru toate vârstele și nivelurile de pregătire:
- 21 km – semimaraton cu finish la Crama Tăuni, situată în mijlocul plantațiilor viticole, și transport înapoi la Castel
- 10 km – un traseu pentru alergătorii care vor o provocare echilibrată
- 5 km – cursă pentru cei care vor să simtă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce jucători PĂRĂSESC corabia Universității Cluj? Sabău: Negociem cu jucătorii care n-au făcut față AȘTEPTĂRILOR

Universitatea Cluj a început reorganizarea pentru primul sezon în care va participa în Conference League. După 52 de ani, clujenii revin în cupele europene. Antrenorul Universității, Ioan Ovidiu Sabău și oficialii echipei au început să lucreze la conturarea lotului pentru sezonul viitor.
Antrenorul a vorbit în mai multe rânduri despre nevoia obligatorie de creștere a valorii lotului, după un sezon istoric pentru „alb-negri”, scrie ProSport.
Ce jucători…
Citește mai mult pe Cluj24.ro