EVENIMENT
UPDATE FOTO: Incendiu violent la o casă de locuit din Suceava. O persoană a fost găsită decedată

Un incendiu a izbucnit, joi după-amiaza, la o casă de locuit din localitatea Capu Codrului din județul Suceava. O persoană de 60 de ani a fost găsită decedată în urma incendiului.
Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în jurul orei 12:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Capu Codrului.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei și o anexă de locuit formată din hol, o bucătărie și o cameră de dormit), cu pericol de propagare la vecinătăți alte anexe și locuința învecinată.
Conform sursei citate, după localizarea flăcărilor, pompierii au pătruns în interiorul anexei de locuit, unde, din nefericire, au găsit trupul neînsuflețit al proprietarului, în vârstă de 60 de ani.
În momentul de față se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea elementelor de construcție afectate de foc.
EVENIMENT
VIDEO. „Hai afară, fuga e ușoară”. Studenții de la UBB protestează împotriva ministrului Daniel David, aflat la Cluj

Câteva zeci de studenți au protestat sâmbătă seara în fața rectoratului Universității Babeș-Bolyai, împotriva ministrului clujean al Educației, Daniel David.
Nu au fost doar studenți de la Facultatea de Matematică-Informatică a UBB, nemulțumiți că o parte din cursuri se desfășoară în Dealul Lomb, ci și alți studenți ai universității care contestă măsurile de austeritate luate de ministru.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Volei Alba Blaj a pierdut Supercupa României la volei feminin. Înfrângere pe teren propriu în fața CSO Voluntari

Echipa de volei, Volei Alba Blaj a pierdut Supercupa României la volei feminin, în meciul de sâmbătă seara desfășurat la Blaj Arena, 11 octombrie.
Mai exact, CSO Voluntari a cucerit Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba Blaj cu scorul de 3-1 (26-24, 12-25, 25-21, 25-18).
De la învingătoare s-au remarcat Nicolae van Voose (17 puncte), Sabrina Starks (10) și Nikola Radosova (10).
Vittoria Piani a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor (25…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
OPINIE. Bogdan Tiberiu Iacob: Guvernanții României, umiliți de Viktor Orban la ei acasă. România, ”căpiță de fîn cam strîmbă”

Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob scrie într-un editorial apărut pe platforma inpolitics.ro despre vizita la Cluj a premierului Ungariei, Viktor Orban, care a participat la Congresul UDMR.
”Prim-ministrul ungar Viktor Orbán, cu sprijinul UDMR, a servit cîteva lecții de umilință românilor, cu precădere conducătorilor țării, în marja congresului formațiunii maghiare, altfel spus, ne-a tras-o la noi acasă. Și…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, va vizita cea mai nouă creșă din Sebeș, amplasată în Parcul Arini

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, va vizita luni, 13 octombrie, cea mai nouă creșă din municipiu, realizată cu o finanțare susținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Este vorba Noua despre creșa amplasată în Parcul Arini. Acesta va putea găzdui 40 de copii, organizați în patru grupe, oferind condiții moderne și sigure pentru cei mici.
Investiția prin PNRR este de 11.886.810,72 lei din fonduri nerambursabile.
Clădirea este eficientă energetic…
Citește mai mult pe Alba24.ro