Connect with us

EVENIMENT

Incendiu VIOLENT la o stână cu peste 700 de oi, din Vaslui. Au ars zeci de animale

Publicat

incendiu

Un incendiu violent a izbucnit, duminică, la o stână şi la un depozit de furaje din comuna Vetrişoaia, la faţa locului intervenind Secţia de Pompieri Huşi, cu două autospeciale de stingere cu apă şi două echipaje specializate, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent la nivelul întregului adăpost de animale şi la depozitul de furaje, în care era o cantitate mare de lucernă.

"O parte din efectivul de animale fusese evacuat, dar foarte multe animale încă erau în stână. Stâna avea un efectiv de 723 ovine. Din totalul acestora, au fost salvate 650. Au ars 73 ovine, 400 metri pătraţi acoperiş din tablă şi azbociment pe astereală din lemn, aproximativ 80 de tone furaje, cinci metri cubi lemn de construcţii, două tone porumb boabe şi zece metri liniari de gard. Au mai fost fost salvate aproximativ 30 de tone furaje şi patru anexe", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Din primele cercetări ale pompierilor, incendiul a izbucnit după ce o persoană a dat foc la vegetaţia uscată din zonă, iar focul a ajuns la stână şi la depozitul de furaje printr-un canal. AGERPRES

FOTO: arhiva

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Traficant de droguri de mare risc, prins de BCCO Alba Iulia. Ascundea ”marfa” în diferite obiecte pe care le trimitea prin curier

Publicat

video: acțiune de amploare a poliției, cu sprijinul sas, alba

Traficant de droguri de mare risc, prins de BCCO Alba Iulia: Polițiștii Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Alba Iulia - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Șoferiță din Bistra, prinsă băută la volan. Este cercetată de polițiști

Publicat

politie e1556619188358.jpg

O femeie din Bistra este cercetată de polițiști după ce a fost prinsă în timp ce conducea sub influența alcoolului. 

Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 11 spre 12 februarie 2026, polițiștii Postului de Poliție Bistra au oprit, pentru control, pe DN 75, pe raza localității Bistra, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Bistra.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,99mg/litru alcool pur în aerul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Gurvernului și taxe mai mici

Publicat

protest aur.jpg






Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.

La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Structura anului școlar 2026-2027, aprobată OFICIAL de Ministerul Educației. Când începe școala, în toamnă

Publicat

Înscrierea în învățământul primar în anul școlar 2026 2027: până la

Structura anului școlar 2026-2027 a fost aprobată de Ministerul Educației. A fost stabilită și data la care începe școala, în toamnă: cursurile încep pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.

Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri, a transmis joi, Ministerul Educației.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027.

Pentru...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe