EVENIMENT
Incendiul de la Mănăstirea Râmeţ, a fost provocat INTENȚIONAT. Peste 1.500 de metri cubi de lemne au ars
Incendiul de la Mănăstirea Râmeţ, care a mistuit magazia plină cu lemne, a fost, cel mai probabil, provocat intenţionat, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
"Au ars magazia de lemne în totalitate, pe o suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi, şi aproximativ 1.500 metri cubi de material lemnos, care era depozitat în magazia de lemne. Cauza probabilă de incendiu a fost stabilită ca acţiune intenţionată", a transmis, vineri, ISU Alba.
Poliţia face cercetări în acest sens.
Stingerea incendiului a durat mai bine de opt ore, acesta fiind localizat şi lichidat în limitele găsite, fără ca acesta să se extindă la vecinătăţi, la ajungerea forţelor de intervenţie întreaga magazie arzând generalizat.
"Ţinem să mulţumim pe această cale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale Oraşului Teiuş, comunei Stremţ şi personalului mănăstirii care a încadrat maşina de intervenţie aflată în dotarea Mănăstirii Râmeţ pentru modul deosebit de profesionist şi eficient prin care au sprijinit intervenţia", au precizat reprezentanţii ISU Alba.
Acesta este cel de-al doilea incendiu care se produce în ultimul an la Mănăstirea Râmeţ, cel mai vechi aşezământ monahal ortodox din Transilvania.
În iulie 2019, focul a cuprins o suprafaţă de 400 de metri din acoperişul clădirii de chilii. Incendiul a fost lichidat atunci după aproximativ 14 ore de intervenţie a peste 100 de pompieri. AGERPRES
EVENIMENT
Emma Răducanu, calificare convingătoare în semifinale după o victorie în fața Majei Chwalinska la Transylvania Open
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 6 - 8 februarie. Cer înnorat, ploi, burniță și ninsori. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 6 - 8 februarie. Temperaturile maxime vor atinge valori între 8 și 10 grade Celsius în județul Alba în acest sfârșit de săptămână.
Sâmbătă și duminică, în mai multe zone din județ sunt anunțate ploi, ploi înghețate, burniță și ninsori.
La munte, temperaturile minime vor atinge -1 ... -2 grade Celsius.
Vremea de weekend în Alba, 6 - 8 februarie
Vremea de weekend în Alba: Vineri, 6 februarie
- Alba Iulia: minime de 2 grade Celsius,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Deduceri fiscale pentru pensiile ocupaţionale. Măsuri prevăzute de Ministerul Finanțelor, în Pachetul de relansare economică
Deduceri fiscale pentru pensiile ocupaţionale. Ministerul Finanțelor a publicat joi un proiect de Lege privind instituirea unor măsuri de relansare economică care prevede, printre altele, o serie de deduceri fiscale pentru pensiile ocupaționale.
În prezent, în Codul fiscal nu sunt excluse explicit din categoria veniturilor din pensii neimpozabile, veniturile din pensii plătite din fonduri de pensii ocupaționale sau pensiile aferente unui cont de PEPP sau subcont din România.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Bărbat de 72 de ani care își atingea organul genital într-un troleibuz, reținut de polițiștii clujeni
Un bărbat în vârstă de 72 de ani din municipiul Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, după un incident petrecut într-un mijloc de transport în comun.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția municipiului Cluj-Napoca, la data de 5 februarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au pus în executare un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
