EVENIMENT
Incendiul de vegetație din sudul Spaniei a fost stabilizat. Oamenii pot reveni acasă
Pompierii au reușit să stabilizeze un incendiu de vegetație care a devastat 3.500 de hectare de pădure în sudul Spaniei, a declarat vineri ministrul afacerilor parlamentare, Felix Bolanos.
Incendiul a izbucnit miercuri după-amiază pe versantul muntelui Pujerra din Sierra Bermeja, la nord de Costa del Sol, și a determinat evacuarea de către serviciile de urgență a aproximativ 2.000 de persoane din orașul Benahavis.
Incendiul de vegetație din sudul Spaniei a fost stabilizat. Oamenii pot reveni acasă: cetățenii se vor putea întoarce la casele lor în următoarele ore
„Vestea bună este că incendiul este stabilizat, nu mai afectează populația, iar cetățenii se vor putea întoarce la casele lor în următoarele ore", a declarat Bolanos reporterilor din Benahavis, potrivit Reuters.
Un incendiu de vegetație este considerat sub control atunci când nu se mai extinde liber de-a lungul unui front deschis, a precizat departamentul local de pompieri. Sute de pompieri și mai multe aeronave se luptau vineri dimineață cu flăcările.
Trei pompieri au fost răniți miercuri seara, iar unul dintre ei era tratat pentru arsuri grave într-un spital din Malaga.
Un alt incendiu de vegetație a devastat același lanț muntos în septembrie anul trecut, reducând în câteva zile la scrum cel puțin 7.780 de hectare de păduri și tufișuri. Aproximativ 1.000 de pompieri sprijiniți de aproximativ 50 de aeronave au lucrat pentru a stinge acel incendiu.
EVENIMENT
”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu
Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie.
Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia
Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026.
La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.
În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom
O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom.
Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.
”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate
Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.
Apoi a făcut o...
Citește mai mult pe Alba24.ro

