EVENIMENT
Începe prohibiţia pescuitului în apele de frontieră ale României, inclusiv în Delta Dunării
Prohibiţia pescuitului în apele de frontieră ale României, inclusiv în Delta Dunării, va începe sâmbătă, potrivit ordinului adoptat de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii, care are drept obiectiv protejarea speciilor de peşti în perioadele şi zonele de reproducere.
Ordinul comun al celor două ministere menţionează că măsurile de prohibiţie a pescuitului în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale va dura 60 de zile, în perioada 4 aprilie - 2 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat va dura 45 de zile, în perioada 19 aprilie - 2 iunie, cu excepţiile prevăzute de actul normativ.
În perioada 4 aprilie - 2 iunie inclusiv, este interzis pescuitul în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, în lacul de acumulare Stânca-Costeşti, precum şi în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic şi în complexul Razim Sinoe, ambele din Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
În Delta Dunării, termenul de valabilitate a actelor necesare pescuitului comercial a fost prelungit de către Administraţia Rezervaţiei până la încheierea prohibiţiei, iar unele autorităţi locale i-au anunţat pe pescari de ce acte au nevoie pentru a merge în continuare pe lacuri.
"Persoanele care doresc să pescuiască la scrumbie în baza permisului familial pot pescui în perioada legală cu permis de pescuit familial chiar şi fără viză pe anul 2020, cu declaraţie pe propria răspundere pentru activităţi agricole în care să fie specificată raza de pescuit pe braţul Sf. Gheorghe între kilometrii 0 şi 8 şi cu buletin", se arată într-o postare de pe Facebook a primarului comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu.
Potrivit ordinului de prohibiţie, în Delta Dunării, persoanele care deţin permis de pescuit familial pot prinde scrumbie cu maximum două setci în perioada 9 - 18 aprilie, iar tulcenii care deţin permise de pescuit comercial pot captura în această perioadă scrumbie.
În Rezervaţie, sunt aproape 1.000 de persoane cu permise de pescuit comercial, veniturile acestora având la bază în principal pescuitul. AGERPRES
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții
Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport
De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.
Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.
Mi-a scris pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
