EVENIMENT
Închisoare cu suspendare pentru un fost şef din Prefectura Mehedinţi, după ce a primit mită 1.000 mp de teren
Fost şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi, Constantin Vintilă, a fost condamnat definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta a primit o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care este acuzat că a primit mită de la o persoană, pentru a o ajuta la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren situat în intravilanul oraşului Drobeta Turnu Severin.
În acelaşi dosar, Cătălin Iancu Preduţ, directorul executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din Primăria Drobeta Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de fond funciar, a fost condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare, el fiind acuzat că a primit mită 30.000 de euro de la aceeaşi persoană.
Un complet de la Instanţa supremă a respins apelul procurorilor DNA şi a menţinut pedepsele cu suspendare aplicate celor doi de către Curtea de Apel Craiova în iulie 2021.
Teren de 1.000 de metri pătrați în schimbul emiterii unui titlu de proprietate
Potrivit DNA, în perioada aprilie - mai 2019, Constantin Vintilă a pretins de la o persoană foloase materiale necuvenite pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere sprijin pentru emiterea a unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren de 5.000 mp situată în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin. Mita ar fi constat în cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp din terenul respectiv.
Persoana respectivă era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive.
"În contextul menţionat mai sus, dar şi ca urmare a presiunilor constante exercitate asupra martorului de către inculpat, la data de 9 iunie 2020, ar fi fost încheiate la notar un contract de dezmembrare a suprafeţei de 5.000 mp teren şi unul de vânzare-cumpărare a unei părţi de 1.000 mp de teren către inculpatul Vintilă Constantin.
În realitate, preţul menţionat în contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost unul fictiv şi nu a fost plătit niciodată, documentul respectiv fiind încheiat şi autentificat doar pentru a se masca mita primită de funcţionar.
De asemenea, în perioada aprilie - mai 2019, prin intermediul inculpatului Vintilă Constantin, şi inculpatul Preduţ Iancu Cătălin ar fi pretins aceleiaşi persoane cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp tot pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere acesteia sprijin pentru finalizarea cu succes a procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate", spun procurorii.
Potrivit acestora, la începutul lunii iulie 2020, s-ar fi convenit ca, în locul transferării în modalitatea de mai sus a suprafeţei de teren de 1.000 mp, Cătălin Iancu Preduţ să primească efectiv o sumă de bani, în numerar - 30.000 de euro, aspect care s-a şi concretizat la data de 9 iulie 2020, când a fost prins de anchetatori.
Agerpres
Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șibot.
Bărbatul a fost testat cu aparatul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei
De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. Care sunt favoritele pentru promovarea în eșaloanele superioare
Pauza competițională în fotbalul județean se apropie de sfârșit iar cele 44 de formații de seniori înscrise în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba se pregătesc de reluarea cursei pentru afirmarea în sportul județean.
Alba24.ro vă prezintă situația la zi competițiilor județene de fotbal înainte de începerea returului.
Cupa României și Cupa Județeană
Returul sezonului competițional 2025/26 va debuta în prima zi a lunii martie cu faza...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
HARTA: O nouă răcire accentuată a vremii. Ninsori și vânt puternic în mai multe regiuni începând de duminică noaptea
După câteva zile mai blânde în care s-a arătat puțin și soarele, meteorologii de la ANM anunță pentru următoarea perioadă o nouă răcire accentuată a vremii, ninsori în mai multe regiuni și vânt puternic cu cod galben. Începând din de duminică spre luni ( 15-16 februarie) vremea rea își va face simțită prezența, meteorologii avertizând că, până luni, se vor înregistra precipitații în aproape întreaga ţară, iar la munte acestea vor fi sub formă de ninsoare şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
