EVENIMENT
Incident cumplit în Gara din Deva: Un copil transportat cu elicopterul la spital, după ce s-a electrocutat
Un copil de 14 ani s-a electrocutat în gara din Deva. Echipajul medical l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din oraș, cu arsuri pe 760% din corp, iar medicii au decis să-l transfere la București.
UPDATE 2: Precizările IPJ Hunedoara: ”În data de 19 septembrie 2021, un minor în vârstă de 14 ani, din Deva, s-a urcat pe un vagon de marfă al unui tren, garat în stația Deva și a intrat în câmpul electromagnetic al instalației de 27.000 volți , fiind electrocutat.
Copilul a căzut pe terasamentul căii ferate, cu articolele vestimentare arzând.
Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 18.00, au anunțat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Hunedoara.
UPDATE: Potrivit ISU Hunedoara, s-a intervenit în cazul unui copil de 13 ani, căzut de pe un vagon cisternă staționat în Gara Deva.
”Posibil apariție fenomen arc electric. A fost preluat inconștient, cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corporală afectata de arsuri.
Copilul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spitalul din Deva. Ulterior, s-au efectuat demersuri pentru transport aerian cu elicopterul, la București”, au precizat reprezentanții ISU Hunedoara.
Echipajul medical a găsit un copil de 13 ani, cu arsuri de gradul 2, 3 și 4 pe aproximativ 70% din suprafața corporală.
Copilul era conștient și agitat, au mai spus salvatorii. El a fost stabilizat la fața locului, a fost dus la spital, dar medicii au decis să-l intubeze și să-l transfere la un spital din București cu un elicopter SMURD.
Transferul se face duminică seara.
Mediafax
EVENIMENT
VIDEO. Alertă. Un zăpor de 500 de metri se îndreaptă spre Dej. Pod de gheață de 10 kilometri format în amonte de barajul Mica
Un zăpor, o stavilă naturală formată din sloiuri de gheață, format pe râul Rebra, în județul Bistrița-Năsăud, se deplasează spre județul Cluj și ar urma să ajungă în zona Dej în cursul zilei de marți, anunță reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș–Tisa.
În același timp, pe Someșul Mare, în amonte de barajul Mica, s-a format un pod de gheață cu o lungime de aproximativ 10...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Accident grav în Timiș. Șapte oameni au murit după impactul dintre un TIR și un microbuz
Șapte persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost rănite, marți după-amiază, în urma unui accident rutier grav produs în județul Timiș, pe drumul european E70, în apropierea localității Lugojel. În accident au fost implicate un TIR, o cisternă, un microbuz de transport persoane și un autoturism.
Potrivit informațiilor accidentul s-a produs în cursul după-amiezii, iar în coliziune au fost...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă. Precizările companiei
Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă. CFR Călători anunță introducerea unei noi funcționalități în aplicația disponibilă pentru telefon „CFR Călători bilete online”, menită să îmbunătățească experiența de călătorie a pasagerilor.
Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Stâlp căzut pe carosabil în stația Bucium. Troleibuzele și tramvaiele, oprite pentru aproximativ 40 minute
Circulația mijloacelor de transport public din zona Bucium a fost grav afectată marți, 27 ianuarie, după ce un stâlp aparținând Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a căzut pe carosabil, chiar în stația Bucium.
Incidentul a dus la oprirea completă a troleibuzelor și tramvaielor din zonă, traficul fiind blocat pentru aproximativ 40 de minute.
Din motive de siguranță, alimentarea cu energie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

