EVENIMENT
Incident grav la Iași. Un militar francez s-a împușcat în mână

Un militar francez sosit în România s-a rănit grav, miercuri, la Iași. El s-a împușcat în mână, din greșeală.
Șefa UPU-SMURD, dr. Diana Cimpoeșu a declarat că militarul francez este în stare stabilă.
„Facem investigații și decide medicul lor dacă va fi internat aici (la Iași – n.r.), la Chirurgie Plastică sau pleacă în țară cu restul colegilor. La aeroport a fost trimisă o ambulanță SAJ”, a spus Cimpoeșu.
Militarul făcea antrenamente la Iași, când, din greșeală, s-a împușcat în mâna stângă, în timpul exercițiilor.
Surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că militarul francez a suferit amputarea a două degete de la mâna stângă. MEDIAFAX
EVENIMENT
Alin Tișe, la podcastul Cluj24: Românii nu mai vor să audă de politicienii naționali. Vor fețe noi, nu oameni noi

Într-o confesiune făcutî în cadrul podcastului Contraste de pe Cluj24, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, vicepreședinte PNL, a vorbit despre ruptura tot mai adâncă dintre cetățeni și clasa politică națională. El spune că în timpul campaniilor electorale a constatat o lehamite generalizată față de liderii de la București și o dorință profundă a oamenilor de a vedea „fețe noi”, nu doar figuri reciclate.
„Când intram în discuții despre guvern,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
IMAGINE FEST 2025 la Alba Iulia începe în 22 mai. Concerte, vânători de comori, set-uri mixate live de DJ. PROGRAM

IMAGINE FEST 2025 la Alba Iulia începe în 22 mai. Este primul eveniment major al sezonului turistic din municipiu, anunță organizatorii. IMAGINE FEST amplifică în toată România sunetul Cetății Alba Carolina.
Concerte, vânători de comori, emisiuni radio live din locații neconvenționale, set-uri mixate tot live de DJ-ii EuropaFM, tururi ghidate gratuite- sunt doar câteva dintre ingredientele care vor da, timp de 4 zile, savoare vibrației deja prezente în Cetate.
Un…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Autoritatea de Supraveghere Financiară atenționează privind tentative de fraudă în care este folosit numele instituției

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează publicul asupra apariției unor tentative de fraudă. Persoane necunoscute se prezintă în mod fals drept angajați ai instituției.
Acest tip de fraudă se bazează pe simularea unei anchete oficiale cu implicarea succesivă a mai multor instituții, presiunea psihologică și inducerea sentimentului de urgență și solicitarea de informații bancare sensibile și impunerea unor documente cu caracter ilegal.
Cetățenii care sunt…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a lansat marți zboruri directe către Istanbul Sabiha Gökçen (SAW), operate de compania aeriană Pegasus Airlines.
Noua rută directă Cluj-Napoca – Istanbul, consolidează legătura aeriană dintre Cluj-Napoca și unul dintre cele mai dinamice centre de conexiune intercontinentală.
Noi zboruri directe Cluj-Napoca – Istanbul
Pegasus Airlines, una dintre companiile aeriene private de top din Turcia, operează o flotă modernă…
Citește mai mult pe Cluj24.ro