Connect with us

EVENIMENT

Incident șocant în Gorj: Un copil de trei ani s-a urcat la volanul unei mașini și și-a lovit mama. Femeia a ajuns la spital

Publicat

volan

O femeie de 36 de ani a fost transportată la spital după ce a fost lovită, în curtea casei, de autoturismul personal la volanul căruia s-ar fi urcat fiul său în vârstă de 3 ani, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

„Ieri (luni – n.r.), în jurul orei 19,30, poliţiştii din Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie de 36 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în curtea locuinţei, ar fi fost lovită de autoturismul proprietate personală, la volanul căruia se urcase minorul său, în vârstă de 3 ani, care fusese lăsat nesupravegheat pentru o scurtă perioadă de timp. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au informat reprezentanţii IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit unor surse, copilul a reuşit să pună contactul autoturismului, care era în marşarier, şi a acroşat-o pe mama sa, ea aflându-se în spatele autovehiculului. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ridică brățara de festival UNTOLD de la Iulius Mall și bucură-te de Legendary Sale la brandurile tale preferate!  

Publicat

01 1.jpg






Cheful de festival începe cu brățara ta UNTOLD și cu Legendary Sale la magazinele și restaurantele din Iulius Mall. Ridică brățara pentru cele patru zile de distracție de la standul „Redeem wristband” și bifează ultimele detalii de pe lista de cumpărături pentru show-uri electrizante, neapărat cu vibe de vacanță și stil de festivalier!  

Ești norocos că te poți bucura de unul dintre cele mai…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Zilele Medievale ale Bălgradului 2025, la Alba Iulia. Ateliere, paradă medievală și dueluri. PROGRAMUL zilei de sâmbătă

Publicat

zilele medievale ale bălgradului 2025, la alba iulia. ateliere, paradă

La Alba Iulia a început vineri, 1 august, cea de-a X-a ediție a festivalului de artă medievală – Zilele Medievale ale Bălgradului. Albaiulienii și turiștii sunt invitați să descopere, prin artă, trecutul cetății cunoscută în perioada medievală sub numele de Bălgrad.

Publicul iubitor de artă medievală va putea participa la:

  • ateliere deschise, interactive, de dansuri, meșteșuguri sau jocuri pentru copii;
  • tururi ghidate în cetate;
  • demonstrații de mânuire a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. 298 de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj au depus jurământul militar

Publicat

scoala de agenti de politie.jpg






Emoție, solemnitate și mândrie au marcat astăzi curtea Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, unde 298 de elevi ai instituției au depus jurământul militar.

Momentul a avut loc în prezența oficialităților, a cadrelor didactice, a partenerilor instituționali, dar mai ales a familiilor și prietenilor celor care se pregătesc să devină agenți de poliție.

Ceremonia a…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Devieri ale transportului în comun în Cluj-Napoca pentru festivalul Untold. Tramvaiele, suspendate

Publicat

ctp scaled e1754044089269.jpeg






Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. va opera următoarele modificări de trasee ca urmare a restricționării circulației rutiere în zona Parcului Central, în perioada 04.08.2025, ora 00:00 – 18.08.2025 ora 04:30, din cauza festivalului Untold.

Linia 30 Cartier Grigorescu – str. Aurel Vlaicu:

Dus: Din P-ța 14 Iulie, str. Giuseppe Garibaldi, str. Uzinei Electrice, str. Otetului, Calea Motilor, str….

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe