Conform unui nou studiu realizat pe seama unor simulări computerizate, transmite marţi Live Science, o planetă înghețată, de dimensiuni similare Pământului, a lovit planeta Uranus în trecutul îndepărtat, imprimându-i neobişnuita înclinaţie orbitală faţă de planul întregului Sistem Solar.

Uranus este răsturnată la peste 90 de grade relativ la planul Sistemului Solar, situaţie în care se află şi sistemul de inele al acestei planete gazoase precum şi orbitele celor 27 de sateliţi cunoscuţi ai săi. Astronomii sunt de părere că această configuraţie unică este dovada unei coliziuni violente suferită de Uranus la puţin timp după ce s-a format, impact care, aparent, a avut şi efectul accelerării rotaţiei acestei planete în jurul propriei axe. Uranus încheie o rotaţie completă în jurul propriei axe o dată la 17 ore, semnificativ mai rapid decât cele 24 de ore necesare Pământului pentru o rotaţie similară.

Detaliile posibile ale unei astfel de coliziuni au rămas până în prezent necunoscute pentru că sistemul lui Uranus este foarte complex şi dificil de simulat pe calculator. Spre exemplu, masa discurilor de fragmente rezultate după impact tinde să fie foarte mare în aceste modele, cu mult mai mare decât ar trebui să fie, ţinând cont de masa totală a lunilor lui Uranus din prezent.

O echipă de cercetători a anunţat că a avut succes cu o nouă strategie de simulare concepută pentru a investiga modul de formare al sateliţilor naturali în jurul planetelor îngheţate. Accentul trebuie pus pe "îngheţate". Impacturile colosale produse în zona rece şi întunecată de la marginea Sistemului Solar au consecinţe diferite decât ciocnirile produse la distanţe mult mai mici faţă de Soare - aşa cum a fost coliziunea care a dus la formarea Lunii.

Astfel, în cazul sistemului Pământ-Lună, acesta a apărut în urma coliziunii dintre proto-Pământ şi un alt planetoid de dimensiunea lui Marte, denumit Theia. Ambele corpuri implicate au fost compuse din roci (telurice şi nu din gaze îngheţate, cum este cazul lui Uranus). Materialul aruncat în spaţiu de impact s-a solidificat apoi relativ rapid, permiţându-i Lunii nou formate să atragă gravitaţional câte ceva din el, restul ajungând înapoi pe Pământ.

Însă materialul ejectat în spaţiu de coliziunea suportată de Uranus a fost mult mai volatil - substanţe precum apa sau amoniacul - şi a rămas în stare gazoasă perioade mai mari. Protoplaneta Uranus, aflată pe atunci încă în perioada de "creştere" a înghiţit o mare parte din aceste gaze, rămânând mai puţin material din care s-au format lunile, conform studiului ce a fost publicat săptămâna trecută în revista Nature Astronomy.

Noua simulare computerizată, ce ţine cont de toate aceste variabile, sugerează că Uranus s-a ciocnit cu un corp mare şi îngheţat, cu o masă de până la trei ori cea a Pământului din prezent (sau cel puţin egală cu cea terestră).

"Acest model este primul care explică configuraţia sistemului sateliţilor lui Uranus şi ne poate ajuta să explicăm şi configuraţia altor planete îngheţate din Sistemul Solar, aşa cum este Neptun", a precizat coordonatorul acestui studiu, Shigeru Ida, de la Earth-Life Science Institute din cadrul Institutului Tehnologic din Tokyo.

"Dincolo de aceasta, astronomii au descoperit recent mii de planete pe orbita altor stele, aşa-numitele exoplanete, iar observaţiile sugerează că numeroase dintre noile planete descoperite, cunoscute drept super-Terre, din sistemele exoplanetare, ar putea fi formate în mare parte din gheaţă de diferite tipuri. Iar acest model poate fi aplicat şi în cazul acestor planete", a mai adăugat Shigeru Ida. AGERPRES

FOTO: livescience.com