EVENIMENT
INEDIT: Patrulă călare a jandarmilor, în zona cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia
Turiştii care vor vizita cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei vor avea ocazia să se întâlnească, în premieră, şi cu o patrulă călare a Jandarmeriei Montane, caii de serviciu Bia şi Lucila începându-şi misiunea de câteva zile, alături de conductorii lor
"Noii camarazi ai jandarmilor hunedoreni de la Postul de Jandarmi Montan Costeşti pot fi întâlniţi şi admiraţi în misiunile zilnice, pe cărările fostei capitale a statului dac. Prezenţa acestora în zona cetăţilor dacice aduce un plus de eficienţă misiunilor încredinţate, având posibilitatea de a interveni şi în zone unde accesul este greoi sau nu se poate realiza cu alte mijloace de transport", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, Simona Fodoca.
Pentru a putea lua parte la misiunile din zona cetăţilor dacice, caii de serviciu au urmat un stagiu de pregătire la o unitate cu tradiţie a Jandarmeriei Călare.
Conductorii animalelor au fost selectaţi dintre acei jandarmi care au cai şi acasă. AGERPRES
EVENIMENT
FOTO. Lucrările la metroul din Cluj intră într-o nouă etapă. Începe execuția piloților plastici la puțul de lansare
Lucrările la metroul din Cluj avansează conform graficului, iar șantierul a intrat într-o etapă tehnică esențială pentru demararea săpăturilor mecanizate.
Potrivit unei informări publicate de GÜLERMAK, constructorul proiectului, activitatea de la puțul de lansare continuă într-un ritm susținut, cu mobilizarea unui număr tot mai mare de utilaje și echipe specializate.

În această fază, se execută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Salvatorii ISU Alba au intervenit la 80 de misiuni, în weekend. Cele mai multe au fost urgențe medicale
Salvatorii din cadrul ISU Alba au intervenit la 80 de misiuni, în perioada 23 - 25 ianuarie. Cele mai multe au fost intervenții SMURD.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba au intervenit pentru gestionarea a 80 misiuni în acest final de săptămână.
Din totalul acțiunilor desfășurate, situația se prezintă astfel:
- 69 de intervenții SMURD;
- 2 incendii: Echipajele de stingere au intervenit prompt pentru localizarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Suma minimă neimpozabilă la salariul minim, în 2026: Ce trebuie să știe salariații și angajatorii
Suma minimă neimpozabilă la salariul minim, în 2026. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi, din subordinea ANAF, a publicat, vineri, o serie de informații privind aplicarea sumei minime neimpozabile la salariul minim, în anul 2026.
DGRFP Galaţi informează contribuabilii că în Monitorul Oficial al României nr. 1203/2025 a fost publicată O.U.G. nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atacurile câinilor fără stăpân continuă la Beliș. Primar: Câinii nu au fost așa de periculoși până acum
Un nou caz de mușcătură produsă de un câine fără stăpân a fost semnalat în comuna Beliș, la câteva zile după un incident grav petrecut în aceeași zonă. Deși primarul susține că animalele nu sunt periculoase, localnicii afirmă că instituțiile au intervenit doar parțial, iar teama persistă în comunitate.
Primul incident a avut loc miercuri, 21 ianuarie, aproape de centrul comunei, în zona Pensiunii Ana...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
