Connect with us

ACTUALITATE

Infectările cu varianta Omicron au crescut cu 467% într-o săptămână în Austria

Publicat

omicron

Numărul infectărilor cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 confirmate în Austria a crescut cu 467% în săptămâna 12 - 19 decembrie faţă de perioada anterioară, ajungând în prezent la 365, relatează miercuri EFE.

Potrivit datelor publicate miercuri de Agenţia pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară (AGES), în săptămâna 6 - 12 decembrie au fost raportate 49 de cazuri de Omicron.

Viena totalizează 238 dintre contagieri cu noua variantă, iar Austria devine astfel republica alpină cu cel mai mare număr de infectări cu această tulpină cunoscută şi sub numele B.1.1.529, mult mai contagioasă decât cele anterioare.

Se estimează că aproape 5.000 de persoane venite din Marea Britanie, unde Omicron este deja variante dominantă, au ajuns în ultimele zile în Alpii austrieci, ceea ce presupune că "se importă 15 cazuri (de Omicron) pe zi".

Autorităţile austriece au anunţat miercuri noi restricţii, reducând programul de funcţionare al restaurantelor şi impunând noi reguli de acces pentru turiştii care vin în ţară, în încercarea de a frâna extinderea noii variante Omicron.

Restaurantele şi alte localuri vor închide la ora 22:00

Restaurantele şi alte localuri vor închide la ora 22:00 începând cu 27 decembrie, inclusiv de Revelion, în timpul ce numărul maxim pentru evenimente (culturale, sociale sau sportive) va fi de 2.000 de persoane, cu condiţia să fie vaccinate cu cele trei doze şi să prezinte un test PCR negativ.

Întâlnirile informale trebuie să se limiteze la 25 de persoane, iar grupul de coordonare pentru pandemia de COVID-19 a recomandat să nu se desfăşoare petreceri cu număr mare de persoane, ci mai degrabă în grupuri restrânse, cu persoane vaccinate şi având teste negative la COVID-19.

Incidenţa săptămânală în Austria este în prezent de 188 de cazuri la 100.000 de locuitori, în scădere în urma perioadei de lockdown impusă persoanelor nevaccinate, care a durat 20 de zile între 22 noiembrie şi 12 decembrie. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Mucenic Doctori fără de arginți Chir și Ioan

Publicat

calendar ortodox 2026: sfinții mucenic doctori fără de arginți chir

Publicitate

Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, făcători de minuni, au suferit martiriul în timpul împăratului Dioclețian (secolul al IV-lea). Sunt numiți doctori fără de arginți, deoarece îi îngrijeau pe cei bolnavi fără să primească vreo răsplată.

 

SFÂNTUL CHIR s-a născut la Alexandria (Egipt) în secolul al III-lea, într-o familie de creștini. Încă din copilărie părinții săi i-au dat o educație creștină. A studiat și a ajuns...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu la Teioasa, Darabani. Două persoane au primit îngrijiri la fața locului. O familie are nevoie de sprijinul semenilor

Publicat

incendiu la teioasa, darabani. două persoane au primit îngrijiri la

Publicitate

O familie din localitatea Teioasa, orașul Darabani, are nevoie de ajutor după ce casa le-a fost afectată de un incendiu, seara trecută. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță aparținând SAJ.

Aceștia au constatat că...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării zilelor

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe