Connect with us

EVENIMENT

Informații oficiale: 1.111 cazuri de COVID-19 confirmate în România și 51 de decese, în ultimele 24 de ore. Situația pe județe

Publicat

Până astăzi, 15 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 105.298 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

85.655 de pacienți au fost declarați vindecați.

Notă: Creșterea valorii cu peste 40.000 de persoane vindecate față de ziua precedentă este înregistrată ca urmare a actualizării aplicației ALERTE.MS și include persoanele confirmate pozitiv pe perioada pandemiei COVID-19, care nu au fost internate în unități spitalicești, persoane aflate în izolare, beneficiari din centrele rezidențiale pentru vârstnici, respectiv personalul medical din astfel de centre și pentru care nu s-a înregistrat în aplicația informatică statusul de persoană considerată vindecată sau statusul de persoană decedată.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.111 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

1.

Alba

1375

17

2.

Arad

2237

20

3.

Argeș

5286

18

4.

Bacău

3576

43

5.

Bihor

3043

37

6.

Bistrița-Năsăud

1325

10

7.

Botoșani

1456

26

8.

Brașov

5217

42

9.

Brăila

2074

11

10.

Buzău

2574

12

11.

Caraș-Severin

1002

27

12.

Călărași

676

7

13.

Cluj

2516

49

14.

Constanța

2112

16

15.

Covasna

964

9

16.

Dâmbovița

3524

22

17.

Dolj

2200

-

18.

Galați

3658

18

19.

Giurgiu

911

9

20.

Gorj

1754

15

21.

Harghita

832

12

22.

Hunedoara

1946

7

23.

Ialomița

1086

10

24.

Iași

3856

46

25.

Ilfov

2680

53

26.

Maramureș

1587

35

27.

Mehedinți

1265

10

28.

Mureș

1597

5

29.

Neamț

2642

39

30.

Olt

1548

17

31.

Prahova

5017

43

32.

Satu Mare

447

9

33.

Sălaj

509

10

34.

Sibiu

1795

15

35.

Suceava

5882

53

36.

Teleorman

840

20

37.

Timiș

3153

32

38.

Tulcea

679

16

39.

Vaslui

2334

21

40.

Vâlcea

1617

31

41.

Vrancea

2533

5

42.

Mun. București

13861

214

43.

-

112

-

TOTAL

105.298

1.111

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 591 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. 

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

8

2

ARAD

16

3

ARGEŞ

11

4

BACĂU

14

5

BIHOR

34

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

0

7

BOTOŞANI

6

8

BRĂILA

18

9

BRAŞOV

19

10

BUZĂU

1

11

CĂLĂRAŞI

1

12

CARAŞ-SEVERIN

0

13

CLUJ

19

14

CONSTANŢA

11

15

COVASNA

10

16

DÂMBOVIŢA

3

17

DOLJ

21

18

GALAŢI

9

19

GIURGIU

3

20

GORJ

12

21

HARGHITA

8

22

HUNEDOARA

12

23

IALOMIŢA

3

24

IAŞI

60

25

MARAMUREŞ

4

26

MEHEDINŢI

3

27

MUREŞ

1

28

NEAMŢ

17

29

OLT

3

30

PRAHOVA

20

31

SĂLAJ

13

32

SATU MARE

5

33

SIBIU

30

34

SUCEAVA

43

35

TELEORMAN

4

36

TIMIŞ

36

37

TULCEA

0

38

VÂLCEA

8

39

VASLUI

7

40

VRANCEA

1

41

BUCUREŞTI

78

42

ILFOV

19

 

TOTAL

591

Până astăzi, 4.236 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 14.09.2020 (10:00) – 15.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (28 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități și pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.881. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut

Publicat

vicepremierul oana gheorghiu, la trei luni de mandat: a început

Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.

În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru oameni”. De asemenea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Cea mai bună slănină la SlanăFest de la Cluj-Napoca. Vezi câștigătorii concursului

Publicat

slana 5.png






Un concurs pentru desemnarea celei mai bune slănine a avut loc, sâmbătă, la festivalul SlanăFest găzduit de cafeneaua Bulgakov din Cluj-Napoca, iar juriul a avut de degustat din bunătățile pregătite de cei 11 concurenți. 

În urma deliberării, s-a stabilit și clasamentul final.

Astfel, primul loc a revenit lui Szász György, crescător de porci din rasa mangalița, din comuna clujeană Buza, premiul 2 a fost...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Procurorii din Câmpeni au vrut să îi dea o pedeapsă ”nejustificat de blândă” unui afacerist cu lemne care a amenințat un polițist

Publicat

procurorii din câmpeni au vrut să îi dea o pedeapsă

Un acord de sesizare al vinovăției s-a judecat pe rolul Judecătoriei Câmpeni recent. Mai exact, în data de 29 ianuarie 2026, judecătorii din Câmpeni au avut de analizat și de admis, sau respins un acord de vinovăție încheiat între un afacerist din Câmpeni, Dumitru I.D., și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni. 

Inculpatul are o firmă care se ocupă de transportul cu material lemnos, iar după un control asupra unui transport de lemne, Dumitru l-a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Prima zi la Transylvania Open WTA250. Favoritele își confirmă statutul, iar româncele se opresc în calificări la simplu

Publicat

wta 2026 january3104506 bbc sursa foto bogdan borodi transylvania open 7 scaled.jpg






Turneul WTA 250 Transylvania Open a debutat sâmbătă la Cluj-Napoca, în BT Arena, cu primele meciuri din tabloul calificărilor.

România a avut două reprezentante pe tabloul calificărilor, ambele beneficiare ale unor wild card-uri, însă parcursul acestora s-a oprit încă din prima rundă. În primul meci al zilei, clujeanca Briana Szabo (locul 691 WTA) a fost învinsă clar de italianca Lucrezia Stefanini (139 WTA),...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe