Connect with us

EVENIMENT

Iniţiativa "Plantăm fapte bune în România": 1.000.000 de puieţi plantaţi cu ajutorul voluntarilor, în mai multe județe din țară

Publicat

puieti plantati de voluntari

Peste 1.000.000 de puieţi au fost plantaţi cu ajutorul voluntarilor de către iniţiativa naţională de împădurire pe bază de voluntariat "Plantăm fapte bune în România". Numai în această toamnă, 2.200 de voluntari au plantat aproape 73.000 de pomi în 9 județe din țară.  

Chiar dacă seceta din acest an a determinat amânarea unor acţiuni programate în această toamnă, echipa organizatorică a reuşit să organizeze împăduriri noi sau completări ale unor plantaţii existente în localităţi din 9 judeţe ale României. 2.200 de voluntari au plantat aproape 73.000 de puieţi pe o suprafaţă de 13,5 hectare în următoarele localităţi: Roşia Montană şi Abrud (jud. Alba), Scorţoasa (jud. Buzău), Vidra şi Câmpeni (jud. Cluj), Constanţa (jud. Constanţa), Şotânga (jud. Dâmboviţa), Mârşani (jud. Dolj), Comana (jud. Giurgiu), Tătaru (jud. Prahova), Sînmihaiu Român (jud. Timiş) şi Broşteni (jud. Vrancea).

"Pe măsură ce se apropie de stadiul de masiv, plantaţiile noastre au tot mai puţină nevoie de ajutor. Câteva dintre ele deja sunt păduri. Am ajuns la finalul celui de-al nouălea an de plantări şi la un milion de puieţi plantaţi, ceea ce ne bucură, ne dă încredere dar ne responsabilizează şi mai mult. Şi noi creştem cu fiecare an care trece şi avem ca ţintă propria noastră "stare de masiv", una în care să fim cu toţii pe deplin conştienţi de importanţa pădurilor şi de rolul lor în viaţa comunităţilor umane", a declarat Marin Toma, preşedintele Asociaţiei EcoAssist, reprezentantul legal al iniţiativei naţionale de voluntariat "Plantăm fapte bune în România".

De asemenea, patru dintre acţiunile din acest an au făcut parte din programul "Spre plantarea ZERO WASTE" - strategia pe termen mediu prin care echipa organizatorică îşi propune să reducă deşeurile generate în timpul plantării. Cu ajutorul voluntarilor plantatori, deşeurile au fost colectate separat, pe 5 fracţii, dintre care 4 au avut destinaţia: reutilizare, reciclare şi compost.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ce impozit vor plăti proprietarii care închiriază în regim hotelier, în 2026. Exemplu de calcul

Publicat

agenţiile de turism şi unitățile de cazare pot fi verificate

Ce impozit vor plăti proprietarii care închiriază în regim hotelier, în 2026. Veniturile obținute de persoanele fizice din închirieri în scop turistic vor fi impozitate diferit începând cu acest an. Sumele astfel obținute vor fi asimilate veniturilor din activități independente sau celor din cedarea folosinței bunurilor.

Astfel, potrivit Pachetului 2 de măsuri fiscale, se includ în categoria veniturilor din activități independente, veniturile obținute din prestarea de servicii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Virusul AH3 a omorât un om în Cluj şi a îmbolnăvit peste 900 de alţi clujeni

Publicat

coronavirus patient hospital photo pojoslaw dreamstime.com e1588065207858.jpg






Două noi decese provocate de un virus gripal au fost înregistrate în ultima săptămână, astfel că numărul celor decedaţi din cauza gripei în acest sezon a ajuns la trei, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Reprezentanţii INSP au transmis că toate cele trei decese sunt înregistrate la persoane de peste 65 de ani din judeţele Cluj, Constanţa şi Buzău, în două...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

2026, Anul Constantin Brâncuși. 150 de ani de la nașterea sculptorului român

Publicat

2026, anul constantin brâncuși. 150 de ani de la nașterea

Anul 2026 a fost instituit ca „Anul Constantin Brâncuși”, conform unei legi care a fost promulgată de președintele României, Nicușor Dan, la 24 iulie 2025. „Se instituie anul 2026 ca Anul Constantin Brâncuși, pentru aniversarea a 150 de ani de la nașterea artistului Constantin Brâncuși”, potrivit actului normativ.

O propunere legislativă privind instituirea în 2026 a Anului Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, a fost înregistrată la Senat,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cod galben de polei şi vânt în Cluj. 100 km/h în zonele de munte

Publicat

vant viscol.jpg






Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă de joi noaptea şi până vineri după-amiaza în zonele de munte din 27 de judeţe, printre care şi Clujul.

 

Vânt de 100 km/h

În intervalul 1 ianuarie, ora 23:00 – 2 ianuarie, ora 18:00, vântul va avea intensificări în Carpaţii Occidentali şi Orientali, iar din dimineaţa de vineri fenomenul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe