EVENIMENT
Înscrierile pentru a a doua etapă de vaccinare încep în 15 ianuarie. Cum se face programarea
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că platforma de programare pentru etapa a doua de vaccinare va fi operaţională începând din data de 15 ianuarie, ora 15.00.
"În ceea ce priveşte modalitatea de programare, platforma va fi gata pe 15 ianuarie, de la ora 3.00 (15,00 - n.r.) se va putea începe programarea persoanelor pentru etapa a doua în centrele de vaccinare care vor fi pregătite. Modalitatea de programare va fi pentru persoanele cu vârstă peste 65 de ani - programarea se poate face individual, se poate face prin medicul de familie, se poate face prin serviciile de call center.
Şi aici, ca noutate, vom avea un număr unic, la nivel naţional - 021 414 44 25. Sunând la acest număr, apelurile vor fi preluate în cele de 42 de call center-uri distribuite la nivelul fiecărui judeţ. O altă modalitate de programare se poate face prin direcţia de asistenţă socială din primării sau prin intermediul aparţinătorilor, care pot să-şi facă cont şi să înscrie până la maximum 10 persoane din aceeaşi familie", a declarat Gheorghiţă la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, în etapa a doua vor intra în acelaşi timp atât persoanele care sunt la grupa de risc pentru forme severe, persoanele cu vârsta peste 65 de ani cu boli cronice, precum şi persoanele care deservesc activităţi esenţiale.
Valeriu Gheorghiţă a mai explicat că programările persoanelor care au peste 65 de ani și ale celor cu boli cronice se pot face individual, prin medicii de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători.
În cazul persoanelor care deservesc activități esentiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.
Peste șase milioane de persoane ar putea să fie vaccinate în etapa a II-a. Din estimările autorităților, doar 50% dintre aceste persoane vor accepta să se vaccineze în perioada următoare.
Pentru persoanele care sunt în evidenţă cu boli cronice sub vârsta de 65 de ani, a mai precizat el, programarea se face "în mod corect, prin medicul de familie".
"Dacă persoana respectivă nu are acces la un medic de familie sau nu are medic de familie, se poate face programare prin serviciul de call center, individual, pe pagina web, prin direcţia de asistenţă socială sau prin intermediul aparţinătorilor", a adăugat Gheorghiţă.
Pentru persoanele care deservesc activităţi esenţiale, programarea se poate face prin angajator şi, de asemenea, atunci când angajatorul înscrie persoanele pe care le are angajate sau în contract de prestări pentru acele activităţi esenţiale, beneficiarul poate să-şi stabilească, după ce este validat de angajator, ziua şi centrul unde vrea sa meargă să se vaccineze, a mai spus dr. Valeriu Gheorghiţă. Agerpres
EVENIMENT
Banii românilor cresc accelerat în Pilonul II. Active record de peste 200 miliarde lei și aproape 8,5 milioane de participanți
Fondurile de pensii private obligatorii au încheiat anul 2025 la un nivel record, cu active totale de 201,6 miliarde de lei, marcând o creștere spectaculoasă de 34% față de finalul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform ASF, aproximativ 94% din investițiile fondurilor sunt direcționate către active românești, majoritatea denominate în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie
Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de decizie.
Dincolo de această zi, întreaga săptămână...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
