EVENIMENT
Inspecţia Muncii a depistat, în domeniul construcţiilor, 259 de persoane ce prestau muncă nedeclarată
În perioada 8-15 iunie 2023, Inspecția Muncii a desfășurat o campanie națională de control în sectorul construcțiilor, rezultând identificarea a 259 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată. În urma acestor verificări, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 5,38 milioane de lei, conform unui comunicat transmis de AGERPRES miercuri.
Campania a vizat acţiuni de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor, precum şi pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă (timp de muncă şi de odihnă, salarizare).

„În cadrul acţiunilor de control, inspectorii de muncă au verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la: angajarea personalului, timpul de muncă şi timpul de odihnă, repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale), precum şi garantarea în plată a salariului minim aplicabil în construcţii.
Au fost efectuate 1.484 de controale, în urma cărora 150 de angajatori au fost sancţionaţi pentru utilizarea muncii nedeclarate şi subdeclarate, dintre care 5 pentru utilizarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 -18 ani.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 5.381.200 de lei, din care 4.890.000 de lei pentru muncă nedeclarată, 10.000 de lei pentru muncă subdeclarată şi 481.200 de lei pentru alte încălcări ale legislaţiei muncii.
În total, pentru toate neconformităţile depistate, au fost dispuse 1.524 de măsuri obligatorii de intrare în legalitate, cu termene precise de îndeplinire.
Domeniul construcţiilor va fi monitorizat în permanenţă având în vedere ponderea mare pe care acesta îl deţine în cadrul activităţilor economice şi incidenţa mare a situaţiilor de nerespectare a legislaţiei muncii, atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, pe care inspectorii de muncă le depistează cu ocazia controalelor determinate de campanii sau ca urmare a sesizărilor primite”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Potrivit comunicatului, obiectivele campaniei au fost: identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul construcţiilor, a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, inclusiv încheierea de contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, înregistrarea în REVISAL şi transmiterea contractelor către inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul îşi are sediul social; identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor şi a tinerilor; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor, a prevederilor legale menţionate; eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale corespunzătoare.
Agerpres
EVENIMENT
Pericolul comenzilor de pe internet: O persoană din Alba a comandat un aparat de sudură, dar a primit o jucărie
Țepele pe internet s-au înmulțit în ultima perioadă. De foarte multe ori persoane de bună credință comandă produse, dar se întâmplă ca la livrare să aibă parte de surprize foarte neplăcute.
Este și cazul unei persoane din Alba, caz descris de magistrații Judecătoriei Alba Iulia, într-o motivare de instanță. Mai exact în data de 2 decembrie, magistrații au admis confirmarea renunțării la urmărirea penală.
Din câte se pare, ”la data 29 iunie 2025 persoana…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un concert extraordinar de Crăciun va avea loc la Palatul Cultural Blaj, pe 26 decembrie.
Blăjenii sunt invitați la un eveniment muzical deosebit în a doua zi de Crăciun. Vineri, 26 decembrie 2025, de la ora 18:00, la Palatul Cultural Blaj va avea loc Concertul Extraordinar de Crăciun, organizat de Primăria Municipiului Blaj și Palatul Cultural Blaj.
Pe scenă va urca Transilvania Symphonique Orchestra, dirijată de Cristian Sandu, într-un spectacol festiv ce reunește unii dintre…
Citește mai mult pe Alba24.ro
„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider steak” sau „araignée” în franceză. Această bucată de carne este foarte gustoasă și fragedă, având fibre scurte, marmorare fină de grăsime și fiind foarte suculentă. De obicei, se găsesc doar două bucăți de „pizdulice” per animal, fiecare…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ce amendă poți lua dacă ești prins cu câteva grame de cannabis la tine. Cazul unui bărbat din Alba, anchetat de DIICOT
Un bărbat din Alba care a fost depisat de două ori cu droguri asupra sa, a primit din partea magistraților Tribunalului Alba o amendă penală. Mai exact, în data de 27 noiembrie judecătorii au admis un acord de recunoaștere semnat de bărbat cu procurorul de caz.
Dosarul a fost instrumentat de DIICOT Alba Iulia. În linii mari, cazul este unul simplu. Potrivit motivării instanței, inculpatul din dosar a fost depistat de două ori cu droguri asupra sa: mai exact cu canabis.
Citește mai mult pe Alba24.ro



