EVENIMENT
Inspectoratul General pentru Imigrări poate emite avize de angajare în România pentru 30.000 de cetățeni străini
În anul 2020, Inspectoratul General pentru Imigrări poate emite avize de angajare/ detaşare pe teritoriul României pentru 30.000 de cetăţeni străini, lucrători nou-admişi, informează marţi IGI, printr-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, numărul avizelor de muncă stabilit pentru 2020 este similar celui din acest an, când contingentul iniţial de 20.000 de lucrători a fost suplimentat cu 10.000 de avize.
În perioada ianuarie - noiembrie 2019 au fost eliberate peste 26.000 de avize de angajare/ detaşare, reprezentând 87% din totalul contingentului aprobat, majoritatea pentru lucrători permanenţi, detaşaţi, înalt calificaţi, ICT, sezonieri şi transfrontalieri, precizează comunicatul.
În acest an, angajatorii au solicitat avize în peste 750 de funcţii ocupaţionale de la operatori pentru instalaţii şi maşini, lucrători în domeniul serviciilor, muncitori necalificaţi, tehnicieni şi specialişti în diverse domenii şi până la înalţi conducători şi funcţionari superiori.
Cei mai mulţi cetăţeni străini sunt din Vietnam, Nepal, India, Moldova şi Sri Lanka, iar cele mai multe solicitări au fost pentru municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa,Timiş, Braşov, etc.
Decizia privind stabilirea contingentului la 30.000 de lucrători, pentru anul viitor, a fost luată având în vedere potenţialul de dezvoltare economică a României, necesitatea de a asigura forţa de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii, care nu poate fi acoperită de lucrătorii români, dar şi pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale, se mai arată în comunicatul IGI. AGERPRES
EVENIMENT
Mesaje de Sfântul Ștefan: Urări pentru WhatsApp, Messenger sau SMS pentru cei care își sărbătoresc onomastica pe 27 decembrie
Mesaje de Sfântul Ștefan: La mulți ani Ștefan, La mulți ani Ștefania. Peste 500.000 de români își serbează pe data de 27 decembrie ziua onomastică. Este vorba despre cei pe care îi cheamă Ștefania, Ștefan, Istvan, Fănel, Ştefănel, Ștefănuț, Fane, Ştefana, Fănica, Fănuța.
Cele mai frumoase urări fie prin mesaje pe Whats App, Messenger sau SMS sunt redate mai jos. Alege un mesaj și transmite-l unui prieten sau unei prietene care pe 27 decembrie își serbează...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Victorie de Crăciun pentru U-BT Cluj în fața SC Derby. Al treilea meci consecutiv câștigat pe teren propriu în Liga Adriatică
U-Banca Transilvania a câștigat al treilea meci consecutiv pe teren propriu în Liga Adriatică, împotriva SC Derby în etapa a XII-a a competiției, scor de 96-85. Partida s-a disputat în a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, de la ora 21:00, în BTarena, iar accesul publicului a fost gratuit.
Clujenii au început partida în forță și au impus rapid ritmul jocului încă din primele minute. U-BT a profitat de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
A crescut numărul ”pensionarilor speciali” din România. Câte pensii speciale au fost plătite în ultimele luni ale anului 2025
Un număr de de 11.788 de persoane au primit pensie specială în noiembrie 2025, potrivit datelor statistice centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Cei mai mulți pensionari care primesc pensie de serviciu sunt beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.768, dintre care 2.547 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.416 lei, din care 7.517 din BASS și 22.259 de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Modificări în obținerea permisului: proba teoretică, eliminată pentru anumite categorii. Care sunt condițiile
Obținerea permisului de conducere pentru anumite categorii superioare va deveni mai simplă. O lege publicată recent în Monitorul Oficial elimină obligativitatea susținerii probei teoretice pentru șoferii care trec de la o categorie inferioară la una superioară, în condițiile în care au deja experiență relevantă. Noile reguli se vor aplica începând de sâmbătă, 27 decembrie.
Legea completează Ordonanța de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
