Connect with us

EVENIMENT

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au propus închiderea unor supermarketuri din sudul litoralului

Publicat

cumparaturi
fotografie cu caracter ilustrativ

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au propus închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni a cinci magazine aparţinând retailerilor Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, aflate în sudul Litoralului, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Echipele de comisari ale Comandamentului Litoral 2022 - structura specială a ANPC - au verificat, în aceste zile, modul în care este respectată legislaţia în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre. Au fost controlate, în Mangalia, magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, precum şi magazinul Lidl din Eforie Nord.

Celor 5 locaţii le-au fost aplicate, pentru neregulile constatate, 4 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 235.000 lei.

Acestor sancţiuni li s-au adăugat şi măsurile complementare care au presupus oprirea temporară de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 4.600 lei, oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor a tuturor magazinelor controlate, închiderea temporară pe o perioadă de până la 6 luni a tuturor magazinelor controlate şi încetarea practicilor comerciale incorecte pentru 3 dintre magazine.

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au propus închiderea unor supermarketuri din sudul litoralului: Ce a declarat președintele ANPC

"Interesant este că, până la finalizarea acţiunilor de control, parte dintre consumatorii aflaţi la cumpărături erau mai tare intrigaţi de acţiunea noastră decât de deficienţele găsite acolo.

Suntem pe teren pentru a le proteja sănătatea şi pentru a transmite operatorilor economici că trebuie să respecte consumatorii. Din nou vitrine murdare, din nou legume şi fructe cu deprecieri, din nou se uită că o parte a profitului trebuie reinvestită.

Va trebui să trecem la măsuri mult mai dure şi săptămâna aceasta o vom dedica discuţiilor cu structurile centrale ale marilor lanţuri de magazine", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au propus închiderea unor supermarketuri din sudul litoralului: Ce nereguli au fost găsite

Printre cele mai importante nereguli constatate de către comisarii ANPC au fost: comercializarea de legume şi fructe depreciate sau cu calibre diferite, având o categorie de calitate inferioară faţă de cea declarată; depozitarea neconformă a produselor alimentare; comercializarea unor produse reprezentând un mix cu acid acetic; comercializarea unor produse congelate cu gheaţă în exces pe produs; comercializarea de produse cu etichete Nutriscore, pe care era menţionată o anumită categorie fără a fi justificată; diverse erori de informare pe eticheta de produs; nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea unor produse tip "7+1" fără a avea produsul de referinţă la vânzare.

Precum și nespecificarea perioadei de desfăşurare a promoţiilor, produse aflate în promoţie deşi perioada era depăşită); lipsa condiţiilor de igienă corespunzătoare în spaţiul de comercializare, de depozitare şi de producţie a pâinii; folosirea unor vitrine frigorifice cu acumulare masivă de gheaţă, cu rafturile neigienizate, cu urme de lichide alimentare, praf, rugină, mucegai şi insecte; folosirea unor spaţii de depozitare neigienizate.

Cât și comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat; practici comerciale incorecte - nerespectarea denumirii corecte a produsului în conformitate cu ingredientele conţinute; neconcordanţă între preţul produsului la raft şi cel perceput la casa de marcat; semnalizare incorectă a produselor aflate în ultimele zile de valabilitate", se precizează în comunicatul ANPC. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Parchetul Curții de Apel Cluj a reținut un bărbat urmărit internațional pentru organizație criminală, sechestrare și arme

Publicat

arestat.webp.webp






Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis vineri o ordonanță de reținere pentru un bărbat de 30 de ani care era urmărit internațional pentru sechestrare, organizaţie criminală şi deţinere ilegală de arme.

Mandat european de arestare emis de Spania

Pe numele bărbatului, autoritățile din Spania au emis un mandat european de arestare.

La data de 5 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alertă alimentară. Noi formule de lapte praf pentru sugari retrase din magazinele din Cluj din cauza unei toxine

Publicat

lapte praf retras.jpg






Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a mai multor formule de lapte praf pentru sugari, după ce a fost identificată o posibilă prezență a cereulidei, o toxină periculoasă care poate fi produsă de bacteria Bacillus cereus.

Măsura a fost luată preventiv, pentru protejarea sănătății copiilor, iar produsele vor fi retrase din magazinele din...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Mesajul din lutul de la Cluj. Primele scrieri din lume. Tăblițele vechi de 8.000 de ani, cu 6.000 înainte de Hristos

Publicat

tartaria 1.jpeg






Într-o vitrină discret luminată a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, trei bucăți mici de lut par, la prima vedere, tăcute. Nu strălucesc, nu impresionează prin dimensiuni. Și totuși, ele poartă una dintre cele mai vechi întrebări ale omenirii: când a început omul să lase un mesaj pentru viitor?

 

O descoperire întâmplătoare de acum 65 de ani

Sunt tăblițele de la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Compania bosniacă Integral susține că nu a autorizat participarea la Centura Metropolitană din Cluj și acuză furt de identitate

Publicat

centura metropolitana.jpg






Compania bosniacă „Integral Inženjering” susține că ar putea fi victima unor abuzuri în mai multe proceduri de achiziții publice din România și afirmă că nu a autorizat participarea la proiectul Centurii Metropolitane din Cluj.

Reacția vine după declarațiile administrației locale din Cluj-Napoca, care au prezentat identitatea unei persoane despre care s-a afirmat că ar fi primit împuternicire pentru a...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe