Connect with us

ACTUALITATE

Institutul de Sănătate Publică NU nu recomandă lămpile UV pentru dezinfecţia suprafeţelor în şcoli

Publicat

Institutul Naţional de Sănătate Publică nu recomandă utilizarea lămpilor UV pentru dezinfecţia suprafeţelor în unităţile de învăţământ cu scopul limitării transmiterii COVID-19.

"Întrucât accidentele survenite în urma utilizării lămpilor UV în unităţile de învăţământ sunt tot mai dese, precizăm că specialiştii INSP nu susţin această metodă de dezinfecţie, opinie transmisă de altfel tuturor instituţiilor ce au solicitat un punct de vedere în această direcţie", precizează Institutul Naţional de Sănătate Publică, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Conform sursei citate, utilizarea dezinfecţiei cu UV este specifică unităţilor sanitare, fiind o metodă fizică de dezinfecţie a aerului şi suprafeţelor din încăperi.

"Punerea în funcţiune a acestor lămpi trebuie executată numai de persoane calificate şi instruite în acest sens. În timpul funcţionării, persoanele nu trebuie să fie în încăpere, în caz contrar persoanele expuse dezvoltă reacţii nedorite la nivel ocular (conjunctivită, foto-oftalmie, cataractă) sau la nivel cutanat (arsură până la transformare malign)", subliniază INSP.

Totodată, INSP atrage atenţia că măsurile de curăţenie şi cele de aplicare a produselor de curăţenie şi a dezinfectanţilor prevăzute atât în recomandările naţionale, cât şi în cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, asociate cu o aerisire fără abatere de la frecvenţa şi perioada corectă de timp, asigură un mediu propice desfăşurării activităţilor educative.

"Igiena mâinilor, igiena respiraţiei, evitarea aglomeraţiei, aerisirea frecventă a spaţiilor sunt metodele dovedite ca fiind eficiente în prevenirea transmiterii COVID-19. În concluzie metoda dezinfecţiei cu UV nu reprezintă o opţiune pentru dezinfectarea sălilor de curs în şcoli", se mai arată în comunicatul citat. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Februarie la extreme în România: De la viscole și troiene de 5 metri, la temperaturi de primăvară. Explicațiile ANM

Publicat

cod galben de polei și precipitații mixte la botoșani: avertizare

Publicitate

Extremele lunii februarie. De-a lungul timpului, ultima lună de iarnă ne-a adus de multe ori intervale cu vreme extremă, fie că vorbim de viscole, ninsori abundente și temperaturi deosebit de coborâte, dar în contrast și perioade cu vreme deosebit de caldă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri, pe pagina de Facebook, o retrospectivă a extremelor înregistrate de-a lungul timpului în luna februarie.

Extremele lunii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Botoșani: Sindicatul Europol acuză condițiile insalubre din sediul Poliției Rutiere. IPJ caută alt imobil

Publicat

video botoșani: sindicatul europol acuză condițiile insalubre din sediul poliției

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a anunțat, vineri, că se află în căutarea unui nou sediu pentru Serviciul Poliției Rutiere, după ce Sindicatul Europol a publicat imagini cu spațiile insalubre în care funcționează acest serviciu.


”Avem pretenții de poliție europeană, dar strângem apa cu fărașul la fiecare ploaie. Polițiștii rutieri din Botoșani, la fiecare ploaie, trăiesc cu teama că le poate cădea tavanul sau tencuiala...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate 14-15 martie 2026, ediţia a X-a, Rogojești, Botoșani

Publicat

festivalul – concurs de ouă Încondeiate 14 15 martie 2026, ediţia

Publicitate

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” Rogojești, organizează Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, ediţia a X-a, în perioada 14-15 martie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

O nouă întâlnire a Cercului de lectură, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani

Publicat

o nouă întâlnire a cercului de lectură, la cabinetul de

Publicitate

O nouă întâlnire a Cercului de lectură (adulți) va avea loc miercuri, 18 februarie 2026, începând cu ora 17.00, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani. Pornind de la poveștile personajelor din romanul Povestea Astei, scris de Jόn Kalman Stefánsson (important scriitor contemporan islandez), participanții vor avea ocazia unui schimb de opinii privitoare la frumusețea vieții și la misterele existenței omului, raportând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe