EVENIMENT
Intervenții ale pompierilor în 78 de localități din 22 de județe și București pentru remedierea efectelor ploilor și vântului puternic
În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 78 de localități din 22 de județe și municipiul București pentru a remedia consecințele negative ale ploilor abundente și vântului puternic, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în ziua de luni.
Astfel, în cursul zilei de duminică şi pe timpul nopţii de duminică spre luni, pompierii militari au acţionat în sprijinul populaţiei pentru evacuarea apei din 72 de case, 469 de curţi, 114 beciuri, 3 subsoluri, 6 anexe, 5 incinte ale unor operatori economici, precum şi de pe 34 de străzi. Intervenţiile au avut loc în judeţele Arad, Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea şi în municipiul Bucureşti, precizează sursa citată.
De asemenea, din cauza vântului puternic, a fost nevoie de intervenţia echipajelor operative pentru degajarea a 23 de copaci şi trei stâlpi căzuţi pe carosabil, care au avariat cinci case şi opt autoturisme.
"O situaţie deosebită se înregistrează în judeţul Hunedoara, zonă în care, din cauza precipitaţiilor abundente, nu se poate realiza accesul către patru localităţi (Arănieş, Cerbăl, Ulm şi Vălari).
Pentru remedierea acestei situaţii şi adoptarea măsurilor necesare restabilirii stării de normalitate s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă", precizează comunicatul IGSU.
Tot în judeţul Hunedoara, în localitatea Rişca, din pricina inundaţiilor produse la gospodării, 42 de persoane au fost relocate prin grija autorităţilor locale la Spitalul din localitatea Baia de Criş.
Intervenții ale pompierilor. Drumuri blocate
Din cauza apei şi aluviunilor acumulate, circulaţia rutieră este blocată pe patru drumuri judeţene (DJ 708/AR, DJ 131/CV, DJ 687J/HD, DJ 762/HD) şi a fost temporar afectată pe două drumuri naţionale (DN 11C/CV, DN 72/PH) şi două drumuri judeţene (DJ 687D/HD, DJ 687F/HD).
"Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate avarii în nouă localităţi din judeţele Hunedoara şi Vrancea, însă echipele furnizorilor au remediat situaţiile.
La acest moment, sunt intervenţii în desfăşurare în judeţele Arad şi Hunedoara, pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile", mai arată sursa citată.
Luni la prânz mai erau intervenţii în desfăşurare în judeţele Arad şi Hunedoara.
De asemenea, dinamica situaţiei din teren rămâne sub atenta monitorizare a Centrului Operaţional Naţional din IGSU pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun pentru limitarea şi înlăturarea efectelor înregistrate.
Conform comunicatului IGSU, pompierii militari au participat, în perioada 23-25 iunie, la un total de 5.339 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare a persoanelor şi animalelor din medii ostile vieţii.
"La nivel naţional, echipajele de stingere au răspuns prompt şi eficient la apelurile pentru localizarea şi lichidarea a 250 de incendii, 119 dintre acestea fiind arderi de vegetaţie uscată", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, luni, AGERPRES.
Intervenții ale pompierilor. Au fost emise mesaje RO-ALERT
În afara acestor situaţii, echipajele SMURD au acţionat la 3.888 de misiuni pentru acordarea măsurilor specifice de prim ajutor, în urma cărora peste 3.900 de persoane au fost asistate medical.
Totodată, echipajele de descarcerare au intervenit la 32 de accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.
De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfăşurate, pompierii au salvat 34 de persoane aflate în dificultate.
În perioada de referinţă, pentru protecţia populaţiei, la nivel naţional, au fost transmise 144 de mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, dintre care 71 mesaje privind prezenţa animalelor periculoase (urşi), 72 mesaje privind manifestarea fenomenele hidrometeorologice periculoase şi în municipiul Bucureşti şi un mesaj privind producerea unui incendiu în judeţul Dâmboviţa, mai menţionează sursa citată. Agerpres
EVENIMENT
Care este vârsta la care un român reușește să își cumpere propria locuință. Situația la nivel european
Care este vârsta la care un român reușește să își cumpere propria locuință: Achiziția unei case reprezintă o problemă pentru majoritatea europenilor. Vârsta medie la care acest lucru este posibil, în funcție de venituri și cheltuieli, a crescut mult în ultimii ani, față de anii 80.
Astfel, vârsta medie la care un european ajunge să-și cumpere prima locuință este de 34-36 de ani, față de 28–29 de ani în anii '80.
În cazul țării noastre, vârsta medie la care un...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Serviciile publice din Cluj-Napoca trec complet în online până în 2030. Emil Boc: „Viitorul administrației este digital”
Cluj-Napoca își asumă un obiectiv ambițios: digitalizarea completă a serviciilor publice până în anul 2030. Angajamentul a fost reafirmat în cadrul unei conferințe europene de anvergură, susținută joi, dedicată prezentului și viitorului transformării digitale, organizată la Cluj-Napoca, cu participarea unor reprezentanți-cheie ai administrației locale, ai instituțiilor europene și ai mediului academic.
EVENIMENT
Avertizare ISU Alba: pericolul focului lăsat aprins în sobă, nesupravegheat. Un somn liniștit se poate transforma într-o tragedie
Salvatorii de la ISU Alba avertizează privind pericolul la care se pot expune cetățenii care lasă focul aprins în sobă, nesupravegheat. ” Un somn liniștit se poate transforma într-o tragedie”, transmit aceștia.
”Știm că frigul de afară este tăios, dar nicio căldură nu merită riscul pierderii vieții. Un somn liniștit se poate transforma într-o tragedie dacă lăsați focul aprins în sobă.
De ce este atât de periculos?
- Ucigașul tăcut: Monoxidul de carbon nu are...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sâmbătă, 24 ianuarie: Hora Unirii în centrul municipiului Aiud, de Ziua Unirii Principatelor Române
De Ziua Unirii Principatelor Române. sâmbătă, la Aiud, Primăria are inițiativa organizării unei hore în centrul orașului.
Potrivit administrației locale, evenimentul va începe la ora 12.00, în 24 ianuarie, în Piața Cuza Vodă din oraș.
"Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României
Sâmbătă, 24 ianuarie, Primăria și Consiliul Local organizează evenimente dedicate Unirii Principatelor Române.
Vă invităm...
Citește mai mult pe Alba24.ro
