Connect with us

ACTUALITATE

Interzis la pescuit: a început perioada de prohibiție. Durată, specii protejate și zone interzise

Publicat

interzis la pescuit

A început perioada de prohibiție. În acest sens se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și  alte viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie  –  09 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie – 09 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în legislație.

Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură informează că se instituie măsuri de prohibiție și în acest sens se interzice:

pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum și în lacul de acumulare Stânca-Costești, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv.

pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște şi alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv.

pescuitul în scop comercial şi recreativ al oricăror specii de pești, crustacee, moluște şi alte viețuitoare acvatice vii în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 15 aprilie-30 mai inclusiv.

pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluște şi alte viețuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura,  pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie – 09 iunie inclusiv.

pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște şi alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09 iunie.

Se interzice pescuitul comercial, recreativ și familial al speciilor de pești și alte viețuitoare acvatice, după cum urmează:

Știuca, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 martie inclusiv, cu respectarea art. 1 din Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrului Mediului cu nr. 54/76/2019 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2019.

În mod special, pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv la știucă este permis numai cu reținerea a maxim două exemplare pe zi, care să însumeze nu mai mult de 5 kilograme sau un singur exemplar dacă greutatea lui depășește 5 kg;

În mod special, pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv la crap este permis numai cu reținerea unui singur exemplar pe zi, care să nu depășească 5 kg;

Pe valea Iadului de la Baraj Leșu-Stâna de Vale și pe teritoriul zonelor de pescuit recreativ/sportiv Dâmbovița Superioară (Schit Dragoslavele-Baraj Pecineagu), Lac Pecineagu, Vălsanul Mijlociu (Brădetu-Baraj Dobrogeanu), Geoagiu Superior (Izvoare până la Cheile Rămeț), râul Someșul Cald de la limita zonei de protecție integrală a Parcului Natural Apuseni, până la confluența cu Lacul Beliș, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv al tuturor speciilor de pești, este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release).

Pietrarul (Zingel zingel), fusarul (Zingel strebel), ghiborţul de râu (Gymnocephalus baloni), cernuşca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), şalăul vărgat (Stizostedion volgensis), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus poecilopus), lostriţa (Hucho hucho), mihalţul (Lota lota) şi caracuda (Carassius carassius), precum și alte viețuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A și 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007
coregonul și lipanul, tot timpul anului;
păstrăvul de mare, tot timpul anului;

Păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie inclusiv și din 15 septembrie 2019 până pe 30 aprilie 2020;
sturionii, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;

Racul de munte (Astacus astacus), de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 iunie inclusiv și în perioada 15 octombrie – 31 decembrie inclusiv;
capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie-31 august inclusiv.
În Marea Neagră se interzic:

reținerea, deținerea și comercializarea rechinului în perioada 15 martie-15 aprilie inclusiv și în perioada 15 octombrie-30 noiembrie inclusiv, în afara acestor perioade este permisă reținerea și comercializarea doar pentru exemplarele de rechin pescuite accidental;
reținerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
pescuitul gobiidelor, pe o durată de 31 de zile, în perioada 15 aprilie – 15 mai inclusiv;
pescuitul delfinilor, tot timpul anului, cu obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din Zona Economică Exclusivă (ZEE).
Perioada de prohibiție a calcanului este 15 aprilie-15 iunie inclusiv.

Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului.

Prohibiția pescuitului în scop comercial, familial şi recreativ al scrumbiei de Dunăre se stabilește pe sectoare astfel:

pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 26 martie – 04 aprilie inclusiv;
pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 zile, în perioada 01 aprilie – 15 aprilie inclusiv;
pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Chiciu, km 374,5, pe o durată de 15 zile, în perioada 09 aprilie – 23 aprilie inclusiv;
pe sectorul de Dunăre şi brațele sale de la Chiciu, km 374,5, până la Baraj Porțile de Fier II, inclusiv brațul Gogoșu km 874,8, pe o durată de 20 de zile, în perioada 18 aprilie – 07 mai inclusiv;
pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în faţa gurilor de vărsare a Dunării în mare pe o adâncime de 5 kilometri în largul mării şi pe un coridor lat de 2 kilometri socotit câte 1 kilometru de o parte şi de alta a axului braţelor Sfântu Gheorghe şi Sulina, în fața brațului Chilia, lățimea coridorului interzis este de 1 kilometru spre sud de axul brațului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române;
în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci în perioada 18 aprilie – 27 aprilie inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”;

În sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaş) se pot reține în vederea valorificării.

Sursa: Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Un agent economic din Botoșani s-a ales cu o amendă uriașă pentru bani nefiscalizați

Publicat

image 2021 11 28 25210329 41 casa marcat.jpg

Publicitate

În urma unui control al polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, la un operator economic, din municipiul Botoșani, s-a stabilit faptul că acesta nu utiliza aparatul de marcat electronic, fiind identificată suma de 1.400 nefiscalizată.

 

Banii pentru care nu a fost emis bon fiscal au fost confiscați, iar operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 30.000 de lei.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 17 noiembrie 2024

Publicat

1731870059 loto 3.jpg

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 17 noiembrie 2024, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 17 noiembrie 2024:

Loto 6/49: 40, 15, 37, 22, 16, 7

Publicitate

Loto 5/40: 23, 15, 18, 4, 17, 31

Joker: 1, 38, 24, 15, 42 + 10

Noroc: 1 9 1 7 6 0 9

Publicitate

Noroc Plus: 4 6 7 0 1 9

Super Noroc: 1 5 5 3 4 7

Publicitate


Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr din municipiul Botoșani, bănuit că ar fi furat din mai multe magazine. Polițiștii l-au reținut

Publicat

adfd6d1e 88cb 4786 b413 5dddf649ba82 1000x600.jpg

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt.

Din cercetări a reieșit faptul că acesta, în perioada 30 octombrie -1 noiembrie 2024, ar fi sustras din interiorul a trei magazine mai multe bunuri.

La data de 16 noiembrie a.c. a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuinta persoanei bănuită de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate o parte dintre bunurile sustrase.

Publicitate

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Din nou, în Centrul Vechi din Botoșani: S-a prefăcut că îl îmbrățișează și i-a furat telefonul

Publicat

furt.telefon.jpg

Publicitate

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie a.c., puțin după ora 24:00, polițistul local aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu – monitorizare și supraveghere video a municipiului, a alarmat patrulele de poliție locală, cu privire la faptul că în Centrul Istoric, un furt se află în plină desfășurare.

Numitului R.C. de sex masculin, în vârstă de 50 de ani, domiciliat în Jud. Botoșani, sat Oneaga, în timp ce se odihnea pe treptele din fața sediului unui agent economic din zona literelor volumetrice cu inscripția – “Botoșani”, i-a fost furat telefonul mobil, de către un tânăr de etnie romă.

Practic, numitul T.P., în vârstă…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe