Connect with us

ACTUALITATE

Investiție de peste 25 milioane de euro la Sebeș. Terminal intermodal, la intersecția autostrăzilor A1 și A10

Publicat

Cel mai modern terminal intermodal din Transilvania, o investiție de peste 25 de milioane de euro, va fi construit la Sebeș, în zona nodului rutier dintre autostrăzile A1 și A10, informează ziarul Alba24.ro

Inițiativa ADR Centru pentru realizarea unui terminal intermodal în județul Alba prinde tot mai mult contur. Conform rezultatelor chestionarului realizat de Agenție, cel mai bun amplasament a fost selectat în municipiul Sebeș, în zona nodului rutier A1-A10, iar în urma întâlnirilor de lucru de la Alba Iulia au fost stabiliți pașii necesari pentru ca această inițiativă să se concretizeze într-o investiție estimată la peste 25 milioane euro. Recent Ministerul Transporturilor și-a asumat modificarea POIM 2014-2020 pentru ca terminalul intermodal de la Sebeș să poată fi finanțat până la finalul anului 2023.

Dezvoltarea economică a Regiunii Centru presupune și valorificarea optimă, în parteneriat cu administrațiile locale, a oportunităților de realizare a unor proiecte de investiții mari pentru Regiunea Centru, cum sunt și cele referitoare la modernizarea soluțiilor de transport de marfă. Acest lucru este în deplină concordanță cu decizia CDR Centru de a se realiza trei proiecte de investiții prioritare pentru regiune, prin dezvoltarea de terminale intermodale și introducerea acestor proiecte în Masterplanul de Transport al României.

ADR Centru a realizat studiul de prefezabilitate pentru dezvoltarea unui terminal intermodal în județul Alba, prin care au fost identificate locațiile Coșlariu și Sebeș pentru amplasarea acestui terminal.

Zona Alba-Iulia – Sebeș, aflată în proximitatea nodului rutier A1-A10, cu conexiuni directe către Sibiu, Cluj Napoca și vestul Europei, situată și foarte aproape de Gara Vințu de Jos, prin care se tranzitează anual – pe calea ferată – cel mai mare volum de marfă din România, este poziția asupra căreia s-au decis reprezentanții administrației publice de la nivel local, respectiv Consiliul Județean Alba și Primăria Sebeș. Aici există teren, se poate realiza ușor conexiunea cu sistemele de transport și, mai ales, se facilitează legătura cu investitorii privați din zona industrială Sebeș-Alba.

Deoarece unul dintre primele lucruri avute în vedere pentru demararea acestei investiții se referă la organizarea unei întâlniri de lucru cu Ministerul Transporturilor, în vederea definitivării procedurilor pentru includerea terminalului intermodal din Sebeș în Masterplanul General de Transport al României (MPGT), ADR Centru a inițiat această reuniune informală, ca un pas firesc în promovarea investiției.

Organismul Intermediar pentru Transport, care implementează Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în cadrul Ministrului Transporturilor a găzduit o întâlnire cu grupul de lucru format în județul Alba pentru promovarea proiectului de terminal intermodal de la Sebeș. Alături de delegația ADR Centru, condusă de directorul general Simion Crețu, au participat la întâlnire delegațiile Consiliului Județean Alba, condusă de vicepreședintele Marius Hațegan și a Primăriei Municipiului Sebeș, condusă de primarul Dorin Nistor. Gazdă a fost directorul general al OI Transport, Cătălin Costache, alături de care s-au aflat reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru POIM, ai Direcției Generale Investiții, Proiecte Strategice și Monitorizare din cadrul Ministerului Transporturilor, precum și ai Băncii Europene pentru Investiții (BEI), prin inițiativa JASPERS de asistență comună în vederea sprijinirii proiectelor de dezvoltare din regiunile europene.

La întâlnirea de la București s-a discutat despre posibilitățile de susținere a investiției prin POIM 2014-2020, ținând cont de faptul că proiectul de la Sebeș – fiind un proiect nou – nu este inclus în MPGT, documentul strategic care fundamentează investițiile finanțate din fonduri europene în sectorul Transport. Întâlnirea, care a durat peste 2 ore, s-a concentrat pe aspecte tehnice precum modificarea MPGT pentru a include și alte proiecte de terminale inter și  multimodale, precum și pe mecanismele de utilizare a ajutorului de stat pentru acest tip de proiecte. A fost analizată posibilitatea de a obține sprijin din partea JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) pentru pregătirea proiectului în vederea finanțării, în paralel cu stabilirea structurii și a modului de constituire a parteneriatului pentru proiect. Concluziile au fost favorabile proiectului de terminal intermodal de la Sebeș, reprezentanții Ministerului Transporturilor asumându-și promovarea unor modificări ale POIM 2014 – 2020 care, în cazul în care ar fi aprobate, ar permite nu numai obținerea de sprijin pentru pregătirea documentației, ci și accesul la finanțare pentru investiție în cadrul actualului program, ceea ce ar accelera operaționalizarea terminalului.

„Am făcut mulți pași importanți de la întâlnirea inițială desfășurată cu mai puțin de o lună în urmă. Avem stabilit un grup de lucru, există deschidere la Ministerul Transporturilor, Primăria Sebeș va face demersurile pentru obținerea terenului aferent și avem șansa obținerii finanțării europene pentru investiție, la care Consiliul Județean Alba va contribui cu 50% din valoarea co-finanțării.  Inițiativa noastră pentru dezvoltarea transportului multimodal va aduce beneficii importante asupra dezvoltării regiunii, atât din punct de vedere economic cât și de mediu. Vom urmări în continuare modul în care sunt soluționate problemele, pentru ca această investiție să fie realizată până la sfârșitul anului 2023, dacă se vor obține sumele necesare din fonduri europene prin POIM”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Sursa: Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Guvernul înăsprește regulile pentru substanțele stupefiante: Doar farmaciștii cu drept de liberă practică le vor putea gestiona în farmacii

Publicat

guvernul înăsprește regulile pentru substanțele stupefiante: doar farmaciștii cu drept

Publicitate

Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege care modifică regimul juridic al preparatelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, introducând reguli mai stricte privind eliberarea, prepararea, păstrarea și evidența acestora în farmacii.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.

Potrivit acesteia, proiectul de lege urmărește clarificarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Intervenție rapidă a jandarmilor în Botoșani: Copilă preluată de pe trotuar și dusă de urgență la spital

Publicat

video intervenție rapidă a jandarmilor în botoșani: copilă preluată de

Publicitate

Un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare a intervenit, joi, 12 februarie, în jurul orei 17.00, după ce a observat o fată căzută pe trotuarul străzii Dragoș Vodă din municipiul Botoșani, în apropierea Casei Sofian.

Jandarmii au acționat de îndată, așezând-o pe fată într-o poziție de siguranță și încercând să stabilească ce s-a întâmplat. Din primele discuții purtate la fața locului, aceștia au aflat că tinerei i se făcuse rău...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Conduceți prudent! Vizibilitate redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe drumurile din Botoșani

Publicat

ceata 2 1000x600.jpg

Publicitate

Conduceți prudent! Până la ora 09:30, pe drumurile din județ vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Meteorologii spun că ceața va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau poleiului.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

halal gospodină la botoșani: amendă de 1.500 de lei pentru

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe