Connect with us

EVENIMENT

Iohannis a discutat cu Erdogan. Cele două țări au o relație foarte puternică

Published

on

urare anul nou iohannis

Klaus Iohannis a avut joi, o întrevedere cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, în marja participării la Summitul NATO de la Madrid. Cei doi șefi de stat au abordat situația din Ucraina, precum și perspectivele de evoluție ale războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

„În cadrul discuțiilor, Președintele României a reliefat nivelul foarte bun al relației de Parteneriat Strategic dintre România și Turcia, iar Președintele Recep Tayyip Erdoğan a subliniat faptul că cele două țări au o relație foarte puternică. De asemenea, cei doi omologi au salutat nivelul în creștere al relațiilor economice, precum și reuniunea recentă a Comisiei mixte economice. Totodată, a fost salutată dinamica în creștere a contactelor politice cei doi șefi de stat reconfirmând dorința comună de a organiza în acest an reuniunea Trilaterală la nivel de Președinți România-Polonia-Turcia”, informează Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, cei doi șefi de stat au convenit, de asemenea, intensificarea cooperării în domeniul energiei, cu relevanță sporită în actualul context de securitate.

 

Iohannis a discutat cu Erdoğan. Cele două țări au o relație foarte puternică: Președintele Turciei a mulțumit pentru sprijinul acordat de România în gestionarea incendiilor de vegetație

 

„Președintele Turciei a mulțumit pentru sprijinul acordat de România în gestionarea incendiilor de vegetație care au afectat Turcia în cursul anului trecut. De asemenea, cei doi șefi de stat au abordat situația din Ucraina, precum și perspectivele de evoluție ale războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, context în care Președintele României a împărtășit evaluarea părții române, inclusiv în urma vizitei efectuate la data de 16 iunie la Kiev, iar Președintele Turciei a informat cu privire la rezultatele demersurilor de mediere pe care le întreprinde. Un alt subiect important a fost tranzitul cerealelor din Ucraina, Președintele Klaus Iohannis prezentând eforturile depuse de țara noastră pentru creșterea capacității de tranzit prin România”, se arată în finalul comunicatului de presă. Mediafax

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Lingouri de aur, ascunse într-un autocar de pe ruta Chișinău-Cluj. Un cetățean britanic, amendat cu 20.000 de lei

Published

on

lingouri de aur.jpeg






Un incident neobișnuit a avut loc în seara de 15 februarie, în jurul orei 22:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, unde autoritățile au descoperit patru lingouri de aur ascunse și nedeclarate asupra unui pasager aflat într-un autocar care circula pe ruta Chișinău–Cluj.

Autocarul efectua o cursă regulată dinspre capitala Republicii Moldova către Cluj, iar în momentul controlului coordonat, realizat în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tânărul care l-a ucis pe fostul director Cuprumin Abrud, după ce s-au cunoscut pe internet, a fost arestat preventiv

Published

on

tânărul care l a ucis pe fostul director cuprumin abrud, după

Bărbatul care l-a ucis pe fostul director al Cuprumin, a fost arestat preventiv, în noaptea de duminică spre luni. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, Sebastian Ionuț Mihai. Acesta l-ar fi ucis pe Gheorghe Chindriș în locuința sa. 

Din câte se pare, Chindriș, care era și vicepreședinte al asociației patriotice Avram Iancu, l-ar fi cunoscut pe un site pe tânărul în vârstă de 26 de ani. 

Mihai ar fi fost invitat de bărbat în casa sa din Florești. Între...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Rata anuală a inflației a scăzut la începutul anului. Ce s-a întâmplat cu puterea de cumpărare a românilor

Published

on

rata anuală a inflației a scăzut la începutul anului. ce

Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 9,62% în luna ianuarie, de la 9,69% în luna decembrie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,59%, mărfurile nealimentare cu 9,99%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Rata anuală a inflației arată cu cât au crescut, în medie, prețurile bunurilor și serviciilor într-un an față de aceeași perioadă a anului trecut.

Dacă simplificăm la maxim,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

OFICIAL. Senatul UBB Cluj a decis. Taxele cresc, dar nu pentru studenții actuali

Published

on

ubbu 4 e1716798593126.jpg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar noile taxe vor fi aplicate doar studenților care vor fi admiși din toamna anului 2026 într-unul dintre ciclurile de studii (licență, master, doctorat).

Ajustare impusă de lege, aplicată etapizat

Alinierea taxelor a fost propusă în conformitate cu cerințele legii și ale contractului...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading