Connect with us

ACTUALITATE

Iohannis: "Bugetul ruşinii naţionale" pune în pericol economia românească. Preşedintele va sesiza Curtea Constituţională

Publicat

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa legii bugetului pe anul 2019.

"Există, din păcate, şi aspecte de neconstituţionalitate în acest buget. Bugetul ruşinii naţionale nu doar că pune în pericol economia românească, ci are aspecte clare de neconstituţionalitate. Nu se respectă obligaţii asumate de România faţă de UE din care facem parte, se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării şi principiului subsidiarităţii. Pentru toate acestea, voi sesiza astăzi CCR pe bugetul 2019, bugetul ruşinii naţionale", a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a precizat că va sesiza CCR şi în privinţa legii de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

În opinia preşedintelui, bugetul este unul "nerealist, supraevaluat şi întârziat". "Cu acest buget, PSD încearcă să acopere nereuşitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiţiei şi asta este prima mare minciună din buget", a afirmat Iohannis.
El a amintit că, în conformitate cu legea, PSD trebuia să prezinte bugetul pe 15 noiembrie anul trecut.
"Vă spun eu de ce au întârziat: ei nu vor să se realizeze investiţii, fiindcă nu au bani, de aceea au întârziat bugetul cu trei luni de zile", a explicat şeful statului.

Preşedintele a criticat şi declaraţiile cu privire la spitalele regionale.
"Acum câteva zile, ministrul PSD, întrebat fiind cum este cu spitalele regionale, mult discutatele spitale, promisele spitale regionale, a răspuns stupefiant. Zicea ministrul PSD că avem bani pentru proiectare. Auzi: în al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare! Păi ăştia nici nu vor să realizeze spitalele. Nu vor să realizeze investiţii publice, promit şi nu fac. În schimb, dacă este vorba despre ei, au de unde. PSD a avut grijă să aloce sume imense pentru finanţarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD din 270 de milioane propuse pentru finanţarea partidelor", a spus Iohannis.
El a susţinut că această sumă este mai mare de 20 de ori faţă de anul electoral 2016. "PSD şi-a tras bani de 20 de ori mai mult", a afirmat Klaus Iohannis.
Potrivit şefului statului, "o victimă sigură a acestui buget este administraţia locală".
"Comunităţile locale din România primesc un miliard de lei mai puţin decât anul trecut. Cum să lucreze primăriile fără aceşti bani? Cum să-şi realizeze investiţiile? Evident că nu şi le pot realiza. Primăriile vor trebui să abandoneze investiţii locale importante pentru a face faţă acestui buget", a mai declarat preşedintele. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Frig și ger: Doi oameni ai străzii salvați de jandarmi, în miez de noapte, la Gara Botoșani

Publicat

frig și ger: doi oameni ai străzii salvați de jandarmi,

Publicitate

Intervenție contracronometru, în plină noapte, în municipiul Botoșani, pe fondul temperaturilor scăzute care se înregistrează în această perioadă. Pe lângă misiunile curente de menținere a ordinii și siguranței publice, echipajele de jandarmerie au acționat pentru depistarea persoanelor aflate în situații vulnerabile, expuse riscului de hipotermie.

Acțiunea a avut loc sâmbătă, 10 ianuarie, în jurul orei 22.00, când jandarmii au identificat,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Intervenții contracronometru pe timp de ger: Persoane fără adăpost identificate și duse la centre de cazare în Botoșani și Dorohoi

Publicat

intervenții contracronometru pe timp de ger: persoane fără adăpost identificate

Publicitate

Pompierii, alături de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat și în cursul nopții trecute acțiuni ample pentru identificarea persoanelor fără adăpost expuse temperaturilor extrem de scăzute. Misiunile au avut loc în municipiile Botoșani și Dorohoi, în contextul gerului persistent anunțat de meteorologi.

Echipajele de intervenție au verificat toate zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii străzii, inclusiv clădiri dezafectate și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Teodosie Cel Mare

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul cuvios teodosie cel mare

Publicitate

Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia. Tatăl său se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici.

Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, în anul 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent la Vorniceni. O casă și o anexă au ars din temelii

Publicat

foto: incendiu violent la vorniceni. o casă și o anexă

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, în această seară, în localitatea Vorniceni. O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorniceni. Aceștia...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe