Connect with us

EVENIMENT

Iohannis: mă aștept ca România să intre cu drepturi depline în Schengen în anul 2023

Publicat

iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi seară, că se așteaaptă ca România să intre cu drepturi depline în spațiul Schengen în 2023, după discuțiile avute pe această temă la reuniunea Consiliului European.

Președintele a spus că au fost făcuți pași importanți în direcția bună, dar că sunt probleme care trebuiesc rezolvate, iar în 2023 procesul va fi încheiat cu rezultate pozitive pentru România și Bulgaria.

Iohannis a amintit de rezultatele României ca țară aflată în prima linie în contextul războiului din Ucraina, precum și de faptul că prin România au fost transportate cea mai mare parte a bunurilor ucrainene spre piețele lumii.

„Asteptăm semne de solidaritate din partea UE”, a spus președintele, o confirmare fiind premirea în Schengen, „și nu am fost contrazis de nimeni”.

Pe de altă parte, președintele a spus că nu a fost discutat un calendar concret al aderării.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia

Publicat

ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un

Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026. 

La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.

În...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom

Publicat

whatsapp image 2026 02 01 at 18.18.52.jpeg






O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom. 

Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.

”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate

Publicat

scandal de hărțuire sexuală, judecat la curtea de apel alba:

Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.

Apoi a făcut o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3

Publicat

remus lapusan.jpeg






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la dezvoltarea județului Cluj, cât și la consolidarea politicilor naționale de dezvoltare ale României, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea inegalităților și modernizarea serviciilor publice.

1. Dezvoltare locală și investiții...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe