Connect with us

EVENIMENT

Ipostază INCREDIBILĂ! Medic din Timișoara, prins în mașină când încerca să întrețină relații sexuale cu un minor

Publicat

politie sibiu fb

Un medic din Timișoara, în vârstă de 41 de ani, a fost prins în mașină când încerca să întrețină relații sexuale cu un băiat minor.

Polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au prins, duminică seara, pe strada Ovidiu Bâlea, din Timișoara, un bărbat în vârstă de 41 de ani și un tânăr în vârstă de 16 ani care se aflau într-un autoturism parcat.

UPDATE: Medic din Timișoara, prins în mașină când încerca să întrețină relații sexuale cu un minor. Ce spun polițiștii

„În cursul zilei de ieri, 29.01.2023, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe strada Ovidiu Bâlea, din municipiul Timișoara, un bărbat, în vârstă de 41 de ani și un tânăr, în vârstă de 16 ani, care se aflau într-un autoturism parcat, prezenta acestora în acel loc fiind nejustificată.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreține relații sexuale, faptă care nu a fost materializată.

Cei doi bărbați au fost sancționat conform prevederilor Legii nr 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În urma verificărilor suplimentare efectuate, în cursul acestei zile, 30.01.2023, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la act sexual cu minor, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun” a precizat reprezentantul IPJ Timiș.

Prezența acestora nu era justificată, spun cei de la IPJ timiș.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreține relații sexuale, faptă care nu a fost materializată. Cei doi bărbați au fost sancționați conform prevederilor Legii nr 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, informează sursa citată.

Potrivit unor surse locale, amenda este de 1.000 de lei, iar bărbatul prins este medic. Mediafax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”

Publicat

rares bogdan e1747844148813.jpg






Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.

Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”

Publicat

spital medici salon pixabay.jpg






Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.

Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.

Contracte...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj

Publicat

institutul inimii.jpg






Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.

Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.

Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților

Publicat

horoscopul de weekend 14 15 februarie 2026. energii speciale, declanșate de

Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.

Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.

Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe