EVENIMENT
Israelul continuă operaţiunile militare contra Fâşiei Gaza,unde bilanţul a ajuns la 119 morţi
Armata israeliană continuă operaţiunile militare împotriva grupurilor islamiste din Fâşia Gaza, prin raiduri aeriene şi tiruri de artilerie de la sol, din zona frontierei, iar bilanţul victimelor în teritoriul palestinian aflat sub controlul organizaţiei islamiste Hamas a ajuns la 119 morţi, deşi un oficial israelian a sugerat, sub protecţia anonimatului, că au fost eliminaţi sute de islamişti.
Armata israeliană a bombardat intens Fâşia Gaza în cursul nopţii de joi spre vineri. În afară de raidurile aeriene, în zona frontierei acţionează militari la sol, însă armata israeliană a dat asigurări că nu a iniţiat o invazie, scrie MEDIAFAX.
Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat un bilanţ de 119 morţi şi 621 de răniţi în urma bombardamentelor israeliene.
Armata israeliană susţine că cele mai multe victime din Fâşia Gaza sunt militanţi terorişti care lansau atacuri spre Israel.
Un oficial israelian a declarat, vineri dimineaţă, că sute de militanţi islamişti au fost ucişi în Fâşia Gaza, sugerând că există operaţiuni care încă nu sunt publice. "Ieri, am efectuat cel puţin 20 de asasinate punctuale care au vizat lideri islamişti operaţionali. Hamas are sute de morţi. Am distrus cele mai multe dintre sistemele de producţie a rachetelor, am paralizat reţelele de tuneluri, care sunt un instrument strategic, şi există multe alte realizări israeliene pe care ei încă nu le înţeleg", a declarat un oficial israelian, sub protecţia anonimatului, pentru postul Channel 12.
Declaraţiile oficialului israelian intervin pe fondul informaţiilor neclare despre poziţionarea şi intervenţiile trupelor israeliene. Conform unor surse, în cursul nopţii, au avut loc operaţiuni punctuale în zona frontierei şi chiar pe teritoriul Fâşiei Gaza, în eforturile de oprire a atacurilor cu rachete. Deşi iniţial a anunţat oficial că au loc operaţiuni la sol în Fâşia Gaza, armata israeliană a comunicat ulterior că militarii israelieni rămân în zona frontierei.
Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat, în cursul nopţii de joi spre vineri, că organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, "va plăti un preţ greu". "Vom continua să facem ceea ce facem cu intensitate mare. Nu suntem spre final, operaţiunea va continua cât va fi necesar", a afirmat Benjamin Netanyahu.
Armata israeliană a mobilizat 9.000 de rezervişti şi a acumulat trupe şi vehicule militare în zona frontierei cu Fâşia Gaza.
Mişcarea Hamas a avertizat armata israeliană să evite incursiunile terestre. "Orice incursiune terestră, indiferent în ce zonă a Fâşiei Gaza, va conduce la creşterea numărului morţilor şi prizonierilor în rândurile inamicului", a transmis organizaţia islamistă Hamas, conform postului France24.
În cursul nopţii, organizaţiile fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat aproximativ 200 de rachete spre Israel, dintre care circa 30 au căzut în zona frontierei. În total, în ultimele patru zile, din Fâşia Gaza au fost lansate peste 2.000 de rachete spre teritoriul israelian.
O femeie în vârstă de 60 de ani a fost rănită grav, în cursul nopţii, după ce o rachetă a căzut pe o casă din oraşul israelian Ashkelon. În Israel, bilanţul atacurilor, actualizat vineri dimineaţă, este de cel puţin nouă morţi şi peste 160 de răniţi.
În paralel, continuă eforturile diplomatice pentru un armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste palestinene. Liderul organizaţiei islamiste Hamas, Ismail Haniyeh, a vorbit joi seară prin telefon cu oficiali din Egipt, precum şi cu emisarul ONU în Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, potrivit site-ului Ynetnews.com. În prezent au loc mai multe eforturi diplomatice pentru un armistiţiu, prin intermediul Rusiei, Egiptului, Iordaniei şi Qatarului. Administraţia Joseph Biden a anunţat decizia de a trimite un diplomat de rang înalt în Orientul Mijlociu, pentru negocieri între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza în scopul ajungerii la un armistiţiu. Hady Amr, adjunct al secretarului de Stat american responsabil de relaţiile cu Israelul şi cu palestinienii, urmează să ajungă în Orientul Mijlociu.
EVENIMENT
UPDATE: Incendiu într-o gospodărie din Daia Română. Intervin pompierii din Sebeș, cu două autospeciale
Un incendiu a izbucnit marți dimineața într-o gospodărie din Daia Română. S-au mobilizat pompierii din Sebeș, pentru intervenția de stingere a flăcărilor.
Potrivit ISU Alba, din primele date, incendiul este la o anexă gospodărească.
Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere. A fost alocat și echipaj de prim-ajutor.
UPDATE, ora 8.45: Incendiul se manifestă la o magazine, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Acționează și SVSU Daia și SVSU Sebeș. Nu sunt...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atenție la sfaturile medicale de la Inteligența Artificială. AI nu este mai bună decât alte metode, arată un studiu
Utilizarea unor programe de inteligenţă artificială (AI) pentru a găsi răspunsuri despre simptome medicale nu îi ajută pe pacienţi să ia decizii mai bune cu privire la sănătatea lor decât prin alte metode, cum ar fi căutările standard pe internet, potrivit unui nou studiu publicat în revista Nature Medicine, informează Reuters. Autorii au spus că studiul lor este important, deoarece oamenii apelează din ce în ce...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Angajări la stat: posturi vacante la instituții publice din județul Alba în luna februarie 2026. Condiții, calendar concursuri
Angajări la stat în Alba: în luna februarie 2026 sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.
Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.
Lista posturilor vacante
Angajări la stat. Alba Iulia
Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 Alba Iulia
- magaziner
Condiții: studii medii, vechime în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2, când antrenorul oaspeţilor, Cristiano Bergodi, a agresat doi jucători ai formaţiei gazdă, că astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal.
Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal
„Astfel de comportamente...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
